Decizie suprinzătoare luată de antrenorul Spartei Praga, în privința lui Florin Niță, înaintea unui meci decisiv!

Florin Niță a avut parte de o surpriză neplăcută, joi seară, când a aflat că nu va fi titular în partida de Europa League, contra celor de la Rangers. Ajuns la 34 de ani, internaționalul român se aștepta să fie ales pe Pavel Vrba să apere contra scoțienilor, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

În locul fostului portar de la Concordia Chiajna și FCSB a fost preferat slovacul Dominic Holec. O decizie ca are a surprins pe toată lumea, chiar și presa de la Praga. Echipa avea șanse reale de calificare în primăvara europeană, iar Florin Niță era titularul de drept, cu partide foarte bune realizate în acest sezon.

Nu a contat acest lucru, iar Pavel Vrba l-a ales pe Dominic Holec. Din nefericire pentru tehnician și echipa sa, Sparta a pierdut cu 2-0 în Scoția. Primul gol marcat de Morelos a fost marcat după o pasă foarte bună oferită de Ianis Hagi.

Florin Niță, scos din echipă într-un moment decisiv!

În urma acestei înfrângeri, Sparta Praga a fost eliminată, iar Rangers a mers în primăvara europeană. Jurnaliștii cehi sunt siguri că Vrba a greșit prin alegerea sa.

„O surpriză imensă. Dacă Sparta era sigură de un post în actuala stagiune, atunci acela era portarul. Fără Niță, ar fi fost cu siguranță mai rău”, a notat cotidianul Blesk.

De asemenea, chiar și Holec a fost surprins de vestea că va apăra împotriva celor de la Rangers

„Am aflat în ziua meciului și am fost șocat”, a răspuns Holec, în presa cehă.

Florin Niță a fost titular indiscutabil pentru Sparta Praga în mandatul lui Pavel Vrba, începând cu februarie 2021. Cu toate acestea, înaintea unui meci decisi acesta ia o decizie neașteptată.

„Am simțit că trebuie să-i dau o șansă și altui portar. Holec a jucat foarte bine, sunt mulțumit de prestația lui”, a declarat Vrba, după meci.

În acest sezon, Florin Niță a apărat în 23 de meciuri pentru Sparta Praga, încasând 26 de goluri. Cu toate acestea, are 9 meciuri fără gol primit: 6 în campionatul Cehiei și 3 în Europa.

Publicat: 26 11. 2021, 18:00
Actualizat: 26 11. 2021, 18:01