Daniel Boloca, de neoprit în Serie A! După Juventus, a intrat și Inter pe lista victimelor făcute de echipa fotbalistului care poate reveni în naționala României

Echipa lui Daniel Boloca, Sassuolo, a învins-o și pe Inter în Serie A, la patru zile după ce a dat de pământ cu Juventus.

Daniel Boloca, de neoprit în Serie A! După Juventus, a intrat și Inter pe lista victimelor făcute de echipa fotbalistului care poate reveni în naționala României

Daniel Boloca a fost integralist la Sassuolo în victoria cu Inter, 2-1, așa cum s-a întâmplat și în precedentul meci, câștigat cu 4-2 în fața lui Juventus.

Formația fotbalistului cu dublă cetățenie, română și Italiană, face furori în Serie A. În numai patru zile, două dintre numele grele ale Italiei s-au înclinat în fața echipei lui Daniel Boloca, jucător care deja pare de neînlocuit în primul „11” al lui Sassuolo.

Inter a deschis scorul în prelungirile primei reprize, prin Dumfries, dar „verzii” au întors scorul în partea a doua a meciului disputat pe terenul formației din Milano. Bajrami (min. 54) a restabilit egalitatea, iar Berardi a stabilit scorul final în minutul 63.

La fel ca și în meciul cu Juventus, Daniel Boloca a fost integralist și a primit una dintre cele mai mari note de pe teren.

Daniel Boloca, așteptat să revină la naționala României

Daniel Boloca a anunțat că nu vrea să reprezinte naționala României, sperând că va fi convocat la reprezentativa Italiei, dar presa din „Cizmă” anunță că sunt șanse mari ca mijlocașul central să revină la sentimente mai bune și să îmbrace din nou tricoul galben.

Piemontez prin naștere, dar român în sânge: Boloca a debutat deja în naționala de seniori în noiembrie anul trecut și totul ne face să credem că va reveni acolo foarte curând.

Exigentul public neroverde nu a apucat să îl admire pe Daniel Boloca în pre-sezon din cauza unei accidentări, dar a apucat să îl vadă și să îl audă la prezentarea echipei pe 1 august: așezat, la locul lui, cu capul pe umeri. 

Da, pentru că Boloca a avut nevoie de foarte puțin pentru a convinge pe toată lumea: de la plecarea lui Maxime Lopez – încă unul dintre cei pe care îi regretăm, doar din punct de vedere tehnic – a pornit mereu ca titular, strălucind chiar și în cele mai dificile momente, de echipă și individuale.

La Napoli, el a fost cel care a provocat penalty-ul de 1-0, dar în rest a fost unul dintre cei mai buni de pe teren. Împotriva lui Frosinone, fosta sa echipă, a fost aclamat de public, dar nu s-a menajat deloc. Și împotriva lui Juve? Ei bine, aici revenim la discursul ușilor închise în nas: Daniel avea ceva de răzbunat după acea vară de acum șapte ani în care a fost eliberat de Bătrâna Doamnă.

Boloca evoluează cu siguranța unui veteran, aleargă cât pentru trei, nu se pierde în atingeri inutile când este în posesia mingii, citește situațiile cu o secundă înaintea adversarilor. Îl completează la perfecție pe Henrique – ce meci au făcut cei doi ieri (n.r. – cu Juventus)? – și dă impresia clară că încă nu l-am văzut pe tot, pe întregul Daniel Boloca.

Nu ne place să ne antepronunțăm, dar în cazul lui Boloca facem o excepție de la regulă: Sassuolo a făcut o afacere”, a notat presa din Italia.

Publicat: 28 09. 2023, 12:11