Cristi Chivu putea să moară!**

Dacă nu era tratat corespunzător, românul avea șase mici
să supraviețuiască!

Cristi Chivu continuă să se afle sub observație medicală în
spitalul din Verona, dar starea sănătății sale este tot mai bună,
fundașul lui Inter fiind calm și binedispus.
Chivu a
fost vizitat ieri de primarul Veronei, Flavio Tosi, care a declarat
că, „dacă nu ar fi avut capul bandajat, nici nu ai fi putut bănui
că a suferit o delicată intervenție chirurgicală în urmă cu doar
câteva zile”. Medicii care l-au operat pe jucător spun că
deocamdată este important să se facă bine pacientul și abia după
aceea se va discuta despre viitorul jucătorului Chivu.

Nu va
purta cască

Chestionat de Gazzetta dello Sport, cel mai reputat doctor
neurochirurg din Italia, Giovanni Broggi, a făcut câteva
considerații pe marginea cazului, vestea cea mai importantă fiind
certitudinea că românul va putea reveni în maximum trei luni și că
nu va trebui să poarte cască de protecție. De altfel, ar fi fost
imposibil ca FIFA și Liga italiană să accepte o astfel de
solicitare în situația în care accidentarea ar fi impus pe viitor o
astfel de măsură, întrucât, în duelurile aeriene cu adversarii,
aceștia s-ar fi putut accidenta ei destul de serios în contact cu
casca lui Chivu.
Pentru profesorul Broggi, șeful Departamentului de neurochirurgie
de la Institutul Besta din Milano, foarte mult a contat faptul că
intervenția chirurgicală s-a putut efectua fără a fi nevoie de
implementarea în cutia craniană a jucătorului a unui element
exterior, gen plăcuță, care ar fi făcut foarte dificilă continuarea
carierei. Așa, faptul că refacerea cutiei s-a efectuat în
totalitate cu oasele aferente, dă siguranța continuității carierei
și a unui timp de revenire mult mai scurt decât s-a anticipat
inițial, undeva în jurul lunii mai.

Medicul lui inter a
fost „Îngerul lui păzitor”

Un rol important în cazul „Chivu” a avut doctorul Combi, medicul
echipei Inter, care a înțeles imediat gravitatea situației, deși
Chivu era lucid, și a luat decizia justă a investigației la spital.
Așa s-a descoperit pericolul real în care se afla
fotbalistul.

Într-un caz similar, schiorul Leonardo David, care a căzut în
timpul concursului de la JO 1984 de la Lake Placid, a suferit
aceeași lovitură precum Chivu, dar medicii au considerat că totul e
OK și nu l-au examinat. Sportivul a murit câteva zile mai
târziu.

Deși Mourinho cere cu insistență rezolvarea de urgență a
transferului lui Kolarov, de la Lazio, pentru a-l înlocui pe Chivu,
patronul Moratti vrea să cunoască mai întâi prognozele medicilor
privind revenirea românului

Pentru o accidentare similară, în rugby se stă o lună, iar în
fotbalul american două luni

Publicat: 09 01. 2010, 09:21
Actualizat: 09 01. 2010, 09:22