Cosmin Olăroiu, așa cum nu l-a mai văzut nimeni! A pierdut 5.000.000 de euro din cauza lor, dar nu și-a pierdut omenia: „E total diferit”
Cosmin Olăroiu (56 de ani), unul dintre cei mai titrați antrenori români, a fost numit selecționer al reprezentativei Emiratelor Arabe Unite, cu un obiectiv clar, calificarea la CM 2026, care i-ar fi adus o primă importantă, de 5.000.000 de euro.
În ciuda ratării dramatice a obiectivului, cu un gol încasat în prelungiri, Cosmin Olăroiu a avut un impact foarte mare asupra jucătorilor naționalei EAU, care nu au ezitat să îl laude pe tehnicianul român și să afirme că își doresc să continue cu acesta pe banca tehnică.
Cosmin Olăroiu, așa cum nu l-a mai văzut nimeni! A pierdut 5.000.000 de euro din cauza lor, dar nu și-a pierdut omenia: „E total diferit”
Tehnicianul Cosmin Olăroiu a încercat să scrie istorie pentru naționala Emiratelor Arabe Unite, care nu a mai fost la un Mondial de peste trei decenii, însă a ratat obiectivul după ce a pierdut dramatic în barajul cu Irak, cu un gol încasat în prelungiri, iar românul a pierdut o primă consistentă, de 5.000.000 de euro.
După acest moment a urmat FIFA Arab Cup, iar experiența lui Olăroiu s-a văzut, căci acesta a reușit să redreseze echipa prăbușită mental după ratarea calificării la CM 2026 și să o ducă până în finala mică.
Olăroiu le-a dat credit jucătorilor tineri pentru echipa națională, iar aceștia, inclusiv portarul Hamad Al-Meqebaali (22 de ani), speră ca tehnicianul să revină asupra deciziei de a renunța la echipă.
„Rezultatul pe care l-am obținut, la Arab Cup, le dedicăm fanilor care au rămas alături de echipa națională și când ne-a fost mai greu, după ratarea calificării la Mondiale.
Suporterii au fost prezenți în număr mare, în tribune, la meciurile pe care le-am jucat, la Doha, și sunt încântat că le-am făcut o bucurie. Să nu uităm însă rolul lui Cosmin (n.r. – Cosmin Olăroiu) în rezultatele pe care le-am avut, în Qatar. Personalitatea lui a făcut diferența, ne-a ajutat să credem în noi.
Omul pe care îl vedeți voi în fața camerelor e foarte diferit de omul pe care îl vedem noi, în vestiar. În relația cu noi, Cosmin e ca un frate mai mare. Lui îi dedic tot ce am reușit la Arab Cup și sper să rămână alături de noi“, a spus Hamad Al-Meqebaali, conform Sport.ro.
Olăroiu, 15 meciuri pe banca tehnică a EAU
De la momenul preluării băncii tehnice a EAU, în urmă cu jumătate de an, Cosmin Olăroiu a condus 15 meciuri, din care patru au fost amicale, șase au fost în cadrul preliminariilor CM 2026, iar ultimele cinci în FIFA Arab Cup 2025.
În această din urmă competiție, EAU a câștigat cu repreznetativa Kuwitului, scor 3-1, în grupe. În sferturi s-a impus în fața Algeriei, scor 2-1, dar a pierdut cu Maroc, scor 0-3. În finala mică, meciul a fost abandonat din cauza condițiilor meteo, scor 0-0, iar FIFA a decis ca ambele echipe să primească medalia de bronz.