Coșmar pentru Răzvan Marin la revenirea în Belgia. Club Brugge a demolat-o pe Standard Liege și a rupt lupta pentru titlu. Cum arată clasamentul

Club Brugge a dat de pământ cu echipa lui Răzvan Marin, Standard Liege, scor 4-0, în etapa a treia a playoff-ului din Belgia. A fost primul meci pentru mijlocașul român, după anunțul oficial privind transferul la Ajax Amsterdam.

Cu Răzvan Marin integralist, Standard Liege n-a avut reacție pe terenul campioanei en-titre. La pauză, tabela indica scorul de 3-0. Wesley a stabilit scorul final, 4-0, în minutul 80. Pentru Standard Liege a fost primul eșec din playoff, după 3-1 cu Antwerp și 2-1 cu Gent.

Genk e lider în playoff-ului din Belgia, cu 38 de puncte. Club Brugge se află pe locul secund, cu 37 de puncte. Standard completează podiumul, cu 33 de lungimi. Din vară, Răzvan Marin va face pasul spre Ajax, echipă care va plăti 12.5 milioane de euro pentru transferul său. Marin a semnat un contract valabil pe următoarele cinci sezoane.

Standings provided by Sofascore LiveScore

Publicat: 08 04. 2019, 23:41
Actualizat: 08 04. 2019, 23:43