Ciprian Tătărușanu a dat lovitura în Arabia de la prima etapă! Ce a reușit portarul român

Ciprian Tătărușanu (37 de ani) a debutat cum nu se putea mai bine pentru noua lui echipă din Arabia Saudită, Abha FC.

Ciprian Tătărușanu a dat lovitura în Arabia Saudită de la prima etapă jucată! Ce a reușit portarul român

Experiența lui Ciprian Tătărușanu în Arabia Saudită a început excelent, echipa românului reușind să se impună cu 1-0 în a doua etapă a noului sezon, cu Damac. Prestația fostului nostru internațional a fost una foarte bună, astfel că jurnaliștii de la Sofa Score i-au acordat nota 8,7.

Mai mult, Ciprian Tătărușanu a fost inclus în echipa etapei din Arabia Saudită, fiind, astfel, desemnat cel mai bun portar.

Fotbalistul nostru a semnat în această vară cu Abha FC, unde va fi remunerat cu nu mai puțin de 1,8 milioane de euro pe sezon. Ciprian Tătărușanu a mers în Arabia Saudită împreună cu soția și cei trei copii, ei urmând să locuiască aici în următorii doi ani, până la data scadentă a contractului.

Ciprian Tătărușanu, entuziasmat după ce a semnat în Arabia Saudită: „De-abia aștept să încep!”

Portarul român Ciprian Tătărușanu a fost ademenit cu o sumă exorbitantă să joace în Arabia Saudită, Abha FC oferindu-i nu mai puțin de 1,8 milioane de euro pentru fiecare dintre cei doi ani de contract.

Fotbalistul nostru nu și-a mascat entuziasmul și, în momentul semnării contractului, a spus că abia așteaptă să joace pentru noul său club.

„Sunt foarte fericit că am semnat cu Abha FC! De-abia aștept să încep”, au fost cuvintele lui Ciprian Tătărușanu după ce a semnat cu saudiții de la Abha FC.

Jurnaliștii din Italia au scris, la acel moment, că românul a fost dorit și de Cagliari, în Serie A, club care, în cele din urmă, a ales să meargă pe mâna lui Simone Scuffet, fostul fotbalist al lui CFR Cluj.

„Înainte să semneze cu clubul arab, Tătărușanu putea să ajungă la Cagliari, care căuta un titular pentru Serie A, însă s-a reorientat către Scuffet. Astfel, Tătărușanu va apăra poarta lui Abha în următorii doi ani, în ceea ce poate fi ultimul contract din cariera sa”, a notat presa din Italia.

Publicat: 21 08. 2023, 17:31