Chivu l-a convins pe miliardarul american de la Parma: i-a oferit 1.000.000 de euro salariu şi bonus!

Foto: Profimedia (27.05.2025)
Vezi galeria foto - 4 poze

Cristi Chivu l-a convins pe miliardarul american, patronul celor de la Parma, care îi va prelungi contractul și pentru viitorul sezon din Serie A. Românul va încasa un salariu de peste 1.000.000 de euro, după ce a salvat echipa de la retrogradare.

Contractul românului era scadent la finalul lunii iunie, dar conducerea clubului italian este pregătită să-i prelungească lui Chivu înțelegerea pe încă doi ani.

Parma îi va prelungi contractul lui Cristi Chivu

După ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare, Cristi Chivu a declarat că se va gândi la viitorul lui. Tehnicianul s-a declarat fericit de parcursul avut pe banca echipei italiene.

„Sunt mulțumit pentru oraș și pentru echipă, pentru mine asta valorează cât un scudetto. Nu mă văd în alte locuri”, a spus Cristian Chivu, după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradarea în Serie B.

Kyle Krause, proprietarul celor de la Parma, împreună cu Federico Cherubini, directorul sportiv al echipei, îl vor invita pe Cristi Chivu la o discuție despre prelungirea contractului. Românul ar putea semna astăzi sau mâine, notează GSP.

Miliardarul american a fost extrem de preocupat de soarta echipei în ultimele săptămâni. Krause a fost alături de Chivu&Co chiar și la antrenamente, dar și la jocurile echipei „gialloblu”. Ultimul meci a adus o victorie cu scorul de 3-2, împotriva celor de la Atalanta.

Cristi Chivu a salvat-o pe Parma de la retrogradare

Adus în luna februarie pentru a salva echipa de la retrogradare, antrenorul român a reușit această performanță. Pe vremea respectivă, Cristi Chivu primise un contract de 600.000 de euro net, cu misiunea urgentă de a ieși din zona roșie a clasamentului.

Formația românului a terminat campionatul pe poziția 16, la cinci puncte de primul loc retrogradabil, ocupat de Empoli. Parma a impresionat în ultimele luni prin faptul că a încurcat granzii Italiei, precum Juventus, Lazio sau Inter Milano.

După ce a preluat echipa din mers, Chivu primește și o veste bună. Va avea ocazia să își contureze lotul, așa cum își dorește, în această vară. Kyle Krause este cunoscut pentru sumele mari pe care le cheltuiește pe transferuri. Din septembrie 2020, americanul a plătit 213 milioane de euro.

Publicat: 27 05. 2025, 11:53