Chiricheș, integralist în Everton – Tottenham 0-0! Interviul acordat azi de român în presa engleză

Vlad Chiricheș a fost integralist la Totttenham, iar românul s-a evidențiant în repriza secundă printr-o intervenție prin care și-a salvat echipa. Spurs nu a primit gol nici în această etapă, elevii lui Villas-Boas având a doua defensivă din Premier League.

Ultimul meci al etapei, Cardiff – Swansea, va avea loc tot astăzi.


Echipele de start la Everton – Tottenham

Everton: Howard – Coleman, Jagielka, Distin, Baines – McCarthy, Barry – Mirallas, Osman, Pienaar – Lukaku

Tottenham: Lloris – Walker, Dawson, Chiricheș, Vertonghen – Sandro, Paulinho – Townsend, Holtby, Lennon – Soldado


Vlad Chiricheș a vorbit într-un amplu interviu pentru cei de la The Guardian despre modul în care s-a transferat de la Steaua la Tottenham, dar și despre viitorul său la clubul din nordul Londrei.

Jurnaliștii englezi punctează încă de la începutul articolului că loialitatea nu face parte dintre calitățile internaționalului român, care a jucat la cinci cluburi în șase ani. „Au fost niște complicații cu patronul Stelei înainte să ajung le White Hart Lane. S-au rezolvat însă și acum sunt în Premier League. Este bine pentru educația mea că am ajuns la Tottenham. Situația prin care am trecut m-a făcut mai puternic”, a povestit Chiricheș.

Englezii au rămas impresionați de faptul că Vlad Chiricheș a ajuns căpitanul României la numai 23 de ani, însă fundașul a reacționat surprinzător: „Știți, România nu este o țară așa mare”.

„Am jucat pentru echipe mici și am jucat pentru Steaua, un club mare din România. Acum am făcut cel mai mare pas din cariera mea. Cred că Tottenham are puterea să câștige titlul în Premier League. Aici vreau să-mi îmbunătățesc calitățile fizice. Am vorbit și cu ceilalți români care au jucat la Spurs, Gheorghe Popescu și Ilie Dumitrescu, care mi-au confirmat că Tottenham este un club uriaș cu o tradiție impresionantă”, a mai adăugat Chiricheș în interviul realizat de jurnaliștii de la The Guardian.

De la ora 15:30, Tottenham va juca pe Goodison Park, contra lui Everton, în etapa a X-a din Premier League.

Publicat: 03 11. 2013, 17:27
Actualizat: 03 11. 2013, 17:40