Chiricheș, impecabil în ultimul meci al lui Sassuolo din Serie A! Românul a fost din nou integralist. Echipa sa a câștigat la scor

Cu Vlad Chiricheș (29 de ani) integralist, Sassuolo s-a impus la scor de neprezentare în fața celor de la Spal, echipă care vine după un succes cu Lazio, scor 2-1. Noua echipă a fundașului român a câștigat cu 3-0 și trece, temporar, pe locul șase în Serie A.

Francesco Caputo (32 de ani) a deschis scorul în minutul 26 și a reușit „dubla” în prelungirile primei reprize. Imediat după pauză, ghenezul Alfred Duncan a stabilit scorul final și Sassuolo bifează al doilea succes în primele patru etape din campionatul Italiei. Oaspeții au punctat în finalul partidei prin Alessandro Murgia, dar reușita a fost anulată pe motiv de ofsaid.

VIDEO CU GOLURILE DIN SASSUOLO – SPAL

Vlad Chiricheș a debutat în tricoul lui Sassuolo într-un meci cu AS Roma, încheiat cu victoria clară a capitolinilor, scor 4-2. Este deja al doilea meci la rând în care Chiricheș este integralist, semn că acesta a intrat în grațiile antrenorului Roberto De Zerbi (40 de ani), fostul jucător al lui CFR Cluj.

Fundașul a fost căpitan al naționalei României  în partidele cu Spania (1-2) și Malta (1-0) din preliminariile pentru Campionatul European din 2020. Chiricheș a ajuns la 55 de selecții în tricoul primei reprezentative a României.

 

Publicat: 22 09. 2019, 15:31
Actualizat: 22 09. 2019, 15:32