„Cetățenii” s-au revanșat pentru înfrângerea din campionat: Manchester City – Chelsea 2-0. Pantilimon, la al optulea meci fără gol primit în acest sezon

Costel Pantilimon a fost integralist în victoria lui Manchester City, scor 2-0, din turul V al Cupei Angliei contra lui Chelsea

  • City și-a luat revanșa în fața lui Chelsea, după ce echipa lui Jose Mourinho a reușit să-i provoace prima înfrângere în Premier League, în acest sezon, 1-0
     
  • „Cetățenii” s-au calificat în sferturile competiției după acest meci


Parcursul lui Manchester City în campionat pe „Etihad” fusese imaculat până în urmă cu două runde. Atunci, „cetățenii” au primit o lecție de la Chelsea și Jose Mourinho, cedând partida cu un sec 1-0, rezultat surprinzător, mai ales că City era o adevărată forță în atac. Iar managerul Manuel Pellegrini nu a uitat eșecul și, mai ales, modul în care a venit acesta. Astfel că meciul din optimile Cupei Angliei contra „albaștrilor” de sâmbătă seară a fost prilejul perfect pentru chilian să-și ia revanșa în fața lui Mourinho, care îl criticase voalat după ce reușise victoria în fața lui City.


Pantilimon s-a bucurat ca un copil după ce nu a primit gol în meciul contra lui Chelsea

Panti, opt meciuri fără gol primit

Iar revanșa a fost una meritată! Nu numai că Pellegrini și-a învins tactic adversarul cu doar trei zile înainte de turul „optimilor” Ligii Campionilor cu Barcelona. Mai mult, City a câștigat doi jucători pentru ultima parte a sezonului! E vorba de cei doi marcatori, Jovetic și Nasri, ambii reveniți după accidentări, care au adus a patra victorie consecutivă pentru City în fața lui Chelsea în Cupa Angliei, după ce „albaștrii” reușiseră să câștige primul meci direct din Cupă în 1915!

12 goluri în 16 meciuri a încasat Pantilimon în acest sezon la City. Cu românul în poartă, „cetățenii” au obținut 13 victorii, 2 egaluri și un eșec

Interesant este însă că Pellegrini a reușit și să pună la punct o defensivă cu mari probleme în debutul sezonului. În meciul de pe „Etihad”, Chelsea nu a tras decât două șuturi pe poartă, ambele din afara careului. Practic, Pantilimon nu a avut nicio problemă în fața uneia dintre cele mai de temut echipe din Anglia, reușind să bifeze cel de-al optulea meci din acest sezon fără gol primit. 

Manchester City – Chelsea 2-0 (Jovetic 16, Nasri 67)

Manchester City: Pantilimon – Zabaleta, Kompany, Lescott, Clichy – Garcia, Toure, Milner, Silva (Navas 69) – Jovetic (Nasri 61), Dzeko (Negredo 81)

Chelsea: Cech – Ivanovic, Cahill, David Luiz, Azpilicueta – Mikel, Matic – Ramires (Torres 61), Willian (Oscar 71), Hazard – Eto’o (Salah 46)

 

Chelsea este singura echipă care a reușit s-o învingă pe Manchester City în campionat. Se întâmpla în urmă cu două etape, chiar pe terenul „cetățenilor”, unicul gol fiind atunci marcat de Ivanovic. Manuel Pellegrini s-a revanșat însă acum și i-a produs lui Mourinho o înfrângere care înseamnă încă un trofeu ratat cu Chelsea, după eliminarea din Cupa Ligii.

City a avut un joc foarte solid și a reușit performanța să o lase pe Chelsea fără niciun șut pe poartă în acest meci. Jovetic a deschis scorul în minutul 17, după o pasă a lui Dzeko, iar Nasri și Silva au lucrat pentru 2-0, într-o fază petrecută în minutul 67.


Min. 90+3 Fluier final, City și Pantilimon merg în sferturi. Mourinho ratează deja al doilea trofeu, după ce a ieșit și din Cupa Ligii

Min. 75 Lescott marchează cu o lovitură de cap, după o centrare din corner, dar se fluieră off-side

Min. 67 GOL CITY. Nasri înscrie cu poarta goală. Fostul jucător al Arsenalului a trimis la Silva, care i-a repasat în fața porții, mingea l-a depășit pe Cech și a fost împinsă în plasă de Nasri

Min. 46 A început partea a doua

Min. 45 PAUZĂ‚

Min. 44 Ocazie mare pentru Manchester City. Milner a scăpat singur pe partea dreaptă, are timp să-și așeze mingea, centrează în 6 metri, dar Dzeko nu ajunge la balon

Min. 21 Ocazie mare pentru Chelsea. Ivanovic centrează la colțul scurt, Pantilimon reține, dar scapă mingea, Chelsea putea profita, însă românul revine și prinde

Min. 17 GOL CITY! Jovetic deschide scorul după o pasă primită de la Dzeko

Min. 1 Fluier de start. Echipa lui Pantilimon atacă în această repriză la poarta din dreapta


  • Pantilimon este titular în partida pe care City o va disputa astăzi, de la 19:15, în optimile Cupei Angliei, contra lui Chelsea, pe teren propriu.

ECHIPELE DE START

Manchester City:

Pantilimon – Zabaleta, Kompany, Lescott, Clichy – Garcia, Toure, Milner, Silva – Jovetic, Dzeko
 
Chelsea: Cech – Ivanovic, Cahill, David Luiz, Azpilicueta – Mikel, Matic – Ramires, Willian, Hazard – Eto’o

Titlul în Premier League se va decide cel mai probabil între formațiile lui Mourinho și Pellegrini, dar cei doi trebuie să uite pentru 90 de minute de disputa din campionat și să își concentreze energiile către FA Cup, în general o competiție plină de surprize.

La mai puțin de două săptămâni de la victoria londonezilor pe Etihad, 1-0,  în Premier League (primul meci din acest sezon în care „cetățenii” nu au marcat pe teren propriu), City are ocazia să își ia revanșa, însă misiunea este una dificilă având în vedere absențele din lot. Nastasic, Fernandinho, Agüero și Nasri, patru dintre cei mai importanți fotbaliști ai echipei, nu vor putea fi folosiți, existând șanse minime ca aceștia să fie recuperați pentru partida de săptămâna viitoare, din Liga Campionilor, contra Barcelonei.

Chiar și așa, Pellegrini este optimist, în conferința de presă ținută ieri reușind să îl „înțepe” pe omologul de pe banca lui Chelsea.

Nu voi răspunde la întrebări legate de ce zice, ce gândește sau face Mourinho. Nu vreau să mă cobor la nivelul lui Mourinho. Eu voi vorbi doar despre echipa mea. Nu sunt în măsură să spun dacă trebuie suspendat sau nu acest personaj. Pentru mine e important ca echipa mea să dea goluri. Nu joc împotriva lui Mourinho ci a echipelor pe care le antrenează. Nu prea mă interesează aceste statistici (n.r.scorul întâlnirilor directe dintre formațiile conduse de cei doi tehnicieni îi este net favorabil fostului tehnician al Realului)„, a declarat chilianul în conferința de presă premergătoare partidei.

Echipele probabile:

Manchester City: Pantilimon – Zabaleta, Demichelis, Lescott, Kolarov – Garcia, Milner – Navas, Silva, Jovetic – Negredo

Chelsea:  Cech – Azpilicueta, Ivanovic, Luiz, Cole – Ramires, Lampard – Willian, Oscar, Hazard – Torres


Celelalte partide din FA Cup

Sâmbătă

Sunderland – Southampton 1-0 (Gardner 50)

Cardiff – Wigan 1-2 (Campbell 27 / McCann 18, Watson 40)

Duminică

Everton – Swansea

Sheffield United – Nottingham

Arsenal – Liverpool

Luni

Brighton – Hull

Meciul Sheffield Wednesday – Charlton a fost amânat

Publicat: 15 02. 2014, 22:11
Actualizat: 15 02. 2014, 22:14