Cernat se desparte de Karabukspor!** „Diamantul” a primit deja o ofertă și se va decide în scurt timp

Fotbalistul Florin Cernat, despre care conducerea clubului Karabukspor a anunțat că poate negocia cu alte grupări pentru a se transfera în această iarnă, a primit o ofertă de la Goztepespor, din liga a II-a turcă, informează cotidianul Hurriyet.

Potrivit sursei citate, Cernat este primul pe lista de jucători doriți de către gruparea din liga a doua turcă, conform unui raport întocmit de tehnicianul Kemal Kilic.

Florin Cernat, aflat în prezent în vacanță în România, își va anunța decizia „în cel mai scurt timp”.

Karabukspor a precizat, la 20 decembrie, pe site-ul oficial, că a decis ca jucătorii Florin Cernat, Muhammet Ozdin, Sanel Jahic, Mehmet Yildiz și Bilal Kisa să își poată negocia transferul la alte echipe în această iarnă.

Florin Cernat este legitimat la Karabukspor din iulie 2010.

MEDIAFAX

Publicat: 26 12. 2012, 14:04
Actualizat: 26 12. 2012, 14:08