Ce se întâmplă cu Alex Maxim, după ce Beșiktaș a refuzat să îl cumpere definitiv! Unde va juca românul

Alexandru Maxim, mijlocașul român în vârstă de 33 de ani, va continua în Turcia și în următorul sezon, însă nu la Beșiktaș.

Ce se întâmplă cu Alex Maxim, după ce Beșiktaș a refuzat să îl cumpere definitiv! Unde va juca românul

Cotat la 2.8 milioane de euro de către Transfermarkt, Alexandru Maxim a jucat 11 meciuri pentru Beșiktaș în sezonul trecut al primei ligi din Turcia, după ce în prima parte a stagiunii a bifat 21 de apariții și patru goluri la Gaziantep, în campionat.

Împrumutul la Beșiktaș a expirat în această vară, iar turcii au refuzat să îl transfere definitiv deși aveau această opțiune. Astfel, Alex Maxim a revenit la Gaziantep și a evoluat deja în primul amical al verii, scor 2-2 cu Orenburg, echipă din Rusia. Românul a fost titular, a purtat banderola de căpitan și a centrat din corner pentru unul dintre cele două goluri marcate de către Gaziantep.

Alex Maxim a ajuns la Gaziantep în ianuarie 2020, inițial sub formă de împrumut de la Mainz. După doar jumătate de an, s-a transferat definitiv la gruparea din Turcia, din postura de jucător liber de contract. În februarie 2023, Gaziantep l-a împrumutat pe Alex Maxim la Beșiktaș până în vara acestui an.

În urma cutremurului din Turcia, Gaziantep și Hatayspor s-au retras din campionat în luna februarie, Alex Maxim a plecat sub formă de împrumut la Beșiktaș. Cele două formații nu au fost retrogradate, iar acum pot continua în prima ligă din Turcia.

„Pentru mine, să fiu la Beşiktaş este o mare oportunitate şi un motiv de mândrie. Agentul meu s-a ocupat de chestiunile legate de transfer. După ce Gaziantep FK s-a retras din campionat din cauza cutremurului, s-a ivit oportunitatea ca eu să vin aici.

Erau interesate de mine şi alte cluburi, dar prima mea opţiune a fost Beşiktaş. Sunt foarte fericit că sunt aici, aş vrea să rămân. Aş fi fericit să joc mai mult pe stadionul nostru, în faţa suporterilor noştri. Dacă mi se va cere să rămân, eu aş face asta bucuros”, a spus Alex Maxim, la acea vreme.

Publicat: 13 07. 2023, 22:23