Ce salariu are Florinel Coman la Cagliari. La banii ăştia îl putea lua şi Gigi Becali
S-a aflat ce salariu încasează Florinel Coman la Cagliari și suma nu e una de speriat nici pentru o echipă de top din Superliga.
Fostul fotbalist de la FCSB a ales o destinație surprinzătoare pe final de mercato. Cagliari l-a împrumutat de la Al-Gharafa pentru următoarele cinci luni, dar nu îi va plăti salariul uriaș pe care îl încasa la gruparea arabă, ci va suporta doar aproximativ 35% din sumă.
300.000 de euro îi va plăti Cagliari lui Florinel Coman până la finalul sezonului
Florinel Coman nu s-a acomodat prea bine în Qatar și a fost lăsat să plece până la finalul sezonului, chiar dacă în urmă cu câteva luni era transferat de la FCSB în schimbul sumei de 5 milioane de euro. La gruparea arabă, internaționalul român are un salariu de aproximativ 170.000 de euro pe lună, dar italienii nu puteau acoperi această sumă, astfel că cele două cluburi au ajuns la o înțelegere și Cagliari îi va plăti doar 60.000 de euro pe lună, timp de cinci luni, notează italienii.
Alegerea românului este una surprinzătoare dat fiind faptul că era așteptat cu brațele deschise de Gigi Becali înapoi la FCSB. Roș-albaștrii ar fi putut să acopere fără probleme această sumă, mai ales că latifundiarul din Pipera are de încasat chiar de pe urma sa o sumă uriașă la care se mai adaugă 1 milion de euro din cauza faptului că qatarezii nu au achitat banii la timp.
La finalul sezonului, Florinel Coman va reveni la Al-Gharafa, formație cu care este sub contract până în 2027. Impresarul jucătorului, Federico Pastorello, a confirmat oficial că nu există o clauză de transfer definitiv la „insulari”.
Gigi Becali râde cu un ochi și cu altul plânge după Florinel Coman: „Mă bucur, acolo era locul lui”
Patronul roș-albaștrilor a sperat până în ultimul moment că îl va convinge pe Florinel Coman să revină la FCSB. Ar fi fost mutarea iernii, dar extrema stângă a ales să evolueze într-un campionat de top la o echipă care luptă să evite retrogradarea. Gigi Becali se bucură pentru alegerea făcută de Florinel Coman, dar lasă și de înțeles că încă mai e supărat din cauza ratării acestui transfer.
„Acum vorbesc de Coman? Coman, mă bucur pentru el, pentru că îți dai seama, acolo era locul lui, în Italia! Coman să își vadă de treaba lui, eu să îmi văd de treaba mea, fiecare să își vadă de treaba lui.Că mai facem câte o glumă, o mai facem, dar totuși să avem niște principii peste care să nu trecem. Adică respect.
În rest, fiecare face cum vrea, pe mine nu mă interesează, că oricum n-au ce… Trebuie să îmi aducă echipe cu care să joc (n.r. – râde).”, a declarat Gigi Becali, luni, 10 februarie, la Palat.