Britanicii cred în revenirea lui Radu Drăgușin la Tottenham: „Poate ajunge la cea mai bună formă a lui!”

Foto: Profimedia (28.10.2025)
Vezi galeria foto - 4 poze

Radu Drăgușin, starul celor de la Tottenham Hotspur, este aproape de revenirea pe teren. Presa britanică prevede o posibilă creștere de formă a fundașului central român, care nu și-a atins încă potențialul în tricoul londonezilor.

Ultimul meci în care „Dragonul” Drăgușin s-a aflat pe teren este în luna ianuarie, pe data de 30, când românul s-a accidentat într-un meci cu Elfsborg, încheiat cu scorul de 3-0. Încercând să prindă o minge inutilă, având în vedere scorul, fotbalistul londonezilor s-a accidentat la ligamentele încrucișate ale genunchiului.

Anunțul revenirii lui Radu Drăgușin la Spurs „cutremură” Marea Britanie

Jurnaliștii britanici au anunțat o posibilă revenire de formă a lui Radu Drăgușin, care are multe de spus în tricoul lui Spurs. Fundașul central a intrat deja la antrenamentele echipei conduse de danezul Thomas Frank, care vrea să-l vadă la lucru pe român.

„Cred că Drăgușin a fost privit cu scepticism de fani pentru că a trebuit să intre într-o defensivă de patru oameni care se schimba la fiecare meci în sezonul trecut sau pentru că a fost asociat cu un tânăr de 18 ani, Archie Gray.

Îmi amintesc de el la ultimul Campionat European pentru România și a fost remarcabil. Oamenii uită asta. Suntem într-un sistem în care nu vom fi atât de avansați și vom fi mai solizi din punct de vedere defensiv.

Nu există nicio garanție că Van de Ven și Romero se vor menține în formă și vor juca un sezon de 38 de meciuri în Premier League și, apoi, sperăm la un sezon de 60 de meciuri în total. Cred că cea mai bună versiune a lui poate fi încă văzută”, a spus John Wenham, autorul blogului Lilywhite Rose.

Radu Drăgușin a revenit la antrenamentele lui Tottenham

Fotbalistul celor de la Spurs anunță revenirea pe teren pentru londonezi. Printr-o postare pe rețelele de socializare, „Dragonul” a optat pentru un mesaj scurt și misterios pentru fanii lui. Drăgușin a scris ce ste „din ce în ce mai aproape”, cel mai probabil de revenire.

Concurenții pe post în lotul celor de la Tottenham sunt Micky van de Ven, Archie Gray, Kevin Danso, Kota Takai, Malachi Hardy și Jun’ai Byfield, Ben Davies și Cristian Romero. Ultimii doi sunt accidentați. Argentinianul s-a „rupt” în campania naționalei „Biancoceleste”, într-un meci cu Venezuela.

Publicat: 28 10. 2025, 16:30