‘Blestemul’ lui Tibi Lung: „CM se termină, dar eu rămân cu Jabulani și vuvuzela” :)

Fostul portar al Universității Craiova și Al Stelei, Tibi
Lung, a plecat astăzi spre Africa de Sud, pentru a începe
pregătirile alături de noua sa echipă, Mpumalanga Black Aces.
Acesta spune că nu se teme de traiul în țara africană și abia
așteaptă să evolueze pe stadioanele care au găzduit
mondialul.

A fost o conjunctură fericită.Nu cred că orice jucător are
șansa să joace pe arenele de la Mondial. Dumnezeu m-a dus unde nu
credeam că voi ajunge. Voiam să trag spre casă, dar dacă viața mi-a
oferit alte posibilități, alegi ce e mai bine pentru familie. Eu nu
știam ce înseamnă Africa de Sud, dar ce am văzut acolo m-a
impresionat. Am văzut și bune și rele, dar mai multe bune. Nu are
de ce să-mi fie teamă, eu îmi văd de treaba mea. Hoți sunt și în
România, dar nu îmi e frică, pentru că voi locui într-o zonă
sigură, știu ce condiții am acolo. Am fost acolo, am stat 10 zile,
m-am informat despre ei, sunt oameni serioși, nu o să am probleme
de acomodare, cu clima nu știu cum mă descurc
„, a declarat
Tibi Lung.

Acesta spune că nu îi va fi greu să se acomodeze cu atmosfera de pe
stadioanele africane: „am jucat pe Mbela Stadium și pe
Soccer City și vine multă lume la meci. Vin cu vuvuzele și îți
toacă nervii. Campionatul Mondial se termină, dar eu rămân cu
Jabulani și vuvuzela. Africanii sunt foarte pătimași, bogați,
săraci, nu contează, vin la stadion
„.

Publicat: 22 06. 2010, 14:48
Actualizat: 22 06. 2010, 16:08