Bicfalvi, cu un pas mai aproape să devină golgheterul Ucrainei! Românul a înscris din nou și e peste marile vedete de la Dinamo Kiev și Șahtior

Eric Bicfalvi a făcut un nou meci mare pentru Volin Luțk, în partida disputată în deplasarea la Olimpik Donețk. Românul a punctat pentru 1-0.

La penultima prezență pentru Volin, echipă al cărei golgheter este, cu 15 goluri în 25 de partide, Eric Bicfalvi a fost încă o dată decisiv, marcând încă din debutul meciului, după o pasă a lui Babatunde.

În vară, mijlocașului de 27 de ani îi expiră contractul cu formația la care evoluează din 2012 și își dorește să facă pasul către un club mai puternic, unde să aibă un salariu pe măsura evoluțiilor sale.

Acum, la 27 de ani, contează aspectul financiar foarte mult pentru mine și familia mea în primul rând. Dar țin să ma duc și la o echipă mai bună, ca să rămân în circuitul echipei naționale. Voi continua probabil în Ucraina, aștept în continuare. După aspectul financiar sunt oferte foarte bune, dar nu m-au mulțumit echipele, aștept oferta mai bună. În viitorul apropiat nu cred că mă voi mai întoarce în România, doar când o să fie stabilitate financiară„, spunea Bicfalvi ieri la Digi Sport.

Grație reușitei de azi, Eric are șanse mari să devină golgheterul Ucrainei, deși lupta pentru această distincție este una acerbă. Kravets și Yarmolenko (Dinamo Kiev) și Alex Teixeira (Șahtior), fotbaliști mult mai bine cotați, au cu un gol mai puțin decât fotbalistul nostru.

De notat faptul că Florentin Matei, celălalt român din lotul antrenat de Kvartsyanyi nu a fost nici măcar rezervă la acest meci. Totuși, fostul stelist a evoluat constant în acest sezon pentru ucraineni, adunând 21 de partide.

Publicat: 23 05. 2015, 14:50
Actualizat: 23 05. 2015, 14:51