Bicfalvi a marcat pentru Ural în meciul contra echipei lui Bourceanu. VIDEO | Reușita mijlocașului român

Internaționalul român Eric Bicfalvi, în vârstă de 29 de ani, a înscris un gol pentru formația sa, Ural Ekaterinburg, în remizat obținută luni, scor 1-1, pe terenul celor de la Arsenal Tula, echipa lui Alexandru Bourceanu, în etapa a șasea din campionatul Rusiei. Bourceanu a jucat 15 minute.

Bicfalvi a redus din diferență pentru echipa sa, în minutul 42, după ce Stoppila Sunzu, în minutul 5, și Ilia Maksimov, în minutul 10, au înscris pentru Arsenal Tula. Aleksey Evseev, în minutul 69, a adus egalarea pentru Ural.

Dacă Bicfalvi a fost integralist, Alexandru Bourceanu, la Arsenal Tula, a început meciul pe banca de rezerve, dar a fost trimis în teren de către antrenorul Miodrag Bozovic în minutul 75, în locul lui Aleksandr Denisov. Atât Bicfalvi, cât și Bourceanu, se află la șasea partidă din acest sezon, mijlocașul naționalei României reușind să înscrie al doilea său gol din actuala stagiune.

Echipele de start:

  • Arsenal Tula: Gabulov – Kombarov, Sunzu, Beljaev, Alvarez – Tkachev, Maksimov, Denisov (Bourceanu 75′), Causic, Shevchenko – Djordjeviic
  • Ural Ekaterinburg: Godzyur – Kulakov, Balazic, Haroyan, Dantsev – Bavin, Emeljanov (Chanturia 39′), Bicfalvi, Fidler, Grigorjev (Evseev 68′) – Iljin (Portnyagin 60′)

 

Publicat: 14 08. 2017, 22:10
Actualizat: 14 08. 2017, 22:11