Avertisment dur pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă: „Se obișnuiesc cu eșecurile și atmosfera de înmormântare la Parma!” | EXCLUSIV

Dennis Man, Valentin Mihăilă și jucătorii Parmei, puși la zid după eșecul dramatic cu Cagliari
Vezi galeria foto - 4 poze

Dennis Man și Valentin Mihăilă au impresionat la Parma, dar comentatorul Emil Grădinescu vede lucrurile și dintr-o altă perspectivă. În exclusivitate pentru ProSport, cunoscutul jurnalist crede că jucătorii naționalei României ar putea treptat să fie afectați psihic de parcursul modest al italienilor.

Emil Grădinescu nu s-a grăbit să-i laude pe Man și Mihăilă și crede că șirul eșecurilor și posibila retrogradare a Parmei ar putea cântări mult în privința celor doi atacanți.

Emil Grădinescu: „Man și Mihăilă se obișnuiesc cu eșecurile!”

Valentin Mihăilă este pe lista celor de la Napoli, iar Dennis Man l-a fascinat pe Kyle J. Krause, patronul Parmei, dar Emil Grădinescu știe de ce ar putea să aibă de suferit cei doi.

„Să mai așteptăm cu Mihăilă și Man, abia au ajuns la Parma. Valoare au, depinde evoluția lor de foarte mulți factori, iar pe unii dintre aceștia nu poți să-i controlezi. Important e să fie sănătoși, să nu se accidenteze.

Mi-e teamă însă că șirul acesta de înfrângeri să nu aibă impact și pe plan psihic pentru ei, iar Man și Mihăilă să se obișnuiască cu eșecurile, cu atmosfera de înmormântare după fiecare meci pierdut”, a spus comentatorul Emil Grădinescu, pentru ProSport.

Dennis Man, la Lazio? „Au avut loc discuții!”

Dacă Parma va retrograda la finalul acestui sezon, Dennis Man ar putea să ajungă la Lazio, echipa unde joacă și Ștefan Radu.

„Conducerea biancocelestă monitorizează diferite profiluri de jucători pentru sezonul următor, iar managemenetul, prin Alessandro Matri, e atent la atacantul Parmei, Dennis Man.

Ajuns în ianuarie în Serie A, Dennis Man este cel mai bine plătit român din istoria fotbalului italian. Prestațiile importante din campionat au stârnit atenția cluburilor importante din Serie A, printre care și Lazio. El ar putea umple cu ușurință rolul de al doilea atacant.

Deja au avut loc discuții între Lazio și anturajul băiatului, deși sunt în stadii incipiente. Urmează să se analizeze totul în săptămânile următoare, luând în considerare și competitia cu restul echipelor care îl vor”, anunță sololalazio.it.

Publicat: 31 03. 2021, 14:18
Actualizat: 01 04. 2021, 01:24