Are doar 4 meciuri în Serie A și deja e gata să devină LEGENDĂ‚!** Torje, văzut ca înlocuitor pentru simbolul lui Juve

Fanii și conducerea lui Juventus Torino se pregătesc în cel mai scurt timp de una dintre cele mai grele despărțiri din istoria clubului piemontez, cea de căpitanul Alessandro Del Piero, ajuns la 36 de ani.

Până atunci, nimeni nu pierde timpul la „Bătrâna Doamnă”, iar lista de achiziții deja cuprinde două nume ale unor tineri care se anunță noile senzații ale fotbalului european: croatul Mateo Kovacic (Dinamo Zagreb, 17 ani) și românul Gabriel Torje (Udinese, 22 de ani).

Deși concurența lui Torje este una extrem de redutabilă, Kovacic debutând deja în Liga Campionilor contra lui Real Madrid la doar 17 ani, evoluțiile românului din Serie A și experiența competițională superioară pot fi atuuri în perspectiva unui transfer la Juventus din vara viitoare.

„Cumpărat de la Dinamo pentru 7 milioane de euro și dorit și de Real Madrid sau Bayern Munchen, ‘Messi de România’ a fost remarcat la 16 de ani de legenda fotbalului românesc Gheorghe Hagi, care pur și simplu s-a îndrăgostit de el. Deși Guidolin mizează pe el și pe viitor, Juventus pare să-l urmărească atent, el fiind în cărți să îi ia locul lui Alex Del Piero la Juventus, care cel mai probabil își va agăța ghetele în cui la finalul acestui sezon”, a scris Il Sussidiario.net.

Publicat: 26 09. 2011, 18:25
Actualizat: 26 09. 2011, 18:27