Alexi Pitu a primit cea mai mare notă din echipa lui Bordeaux, după victoria cu 1-0 în fața lui Guingamp. Antrenorul David Guion, impresionat: „Un fotbalist adevărat! A fost foarte satisfăcător”

Luni seară, 3 aprilie, Alexi Pitu (20 de ani) a fost titular în partida Guingamp – Bordeaux 0-1, din runda cu numărul 29 a Ligue 2. Fotbalistul român a avut o prestație remarcabilă, iar la final a fost lăudat de antrenorul David Guion.

Alexi Pitu a bifat primul meci ca titular la Bordeaux! S-a descurcat de minune în deplasarea cu Guingamp și l-a impresionat pe antrenorul David Guion

Transferat de Bordeaux în ianuarie 2023, de la Farul Constanța, pentru 2 milioane de euro, Alexi Pitu a bifat primul meci din postura de titular în Franța, luni seară, în deplasare cu Guingamp.

Partida din runda cu numărul 29 a Ligue 2 a început foarte bine pentru Bordeaux, care a deschis scorul în minutul 21. Servit de Josh Maja, Fransergio a înscris cu un șut din careu în plasa laterală. Golul lui Fransergio s-a dovedit a fi singurul al disputei, iar Bordeaux s-a impus la final cu 1-0, reușind să urce pe locul secund în Ligue 2, cu 53 de puncte.

Revenind la Alexi Pitu, fotbalistul transferat de la Farul a fost păstrat pe teren până în minutul 71 și a avut o prestație remarcabilă.

„La prima sa titularizare, Alexi Pitu a arătat ca o mare promisiune pentru compartimentul ofensiv al lui Bordeaux. Speranța fotbalului din România a practicat un joc corect, și-a găsit rapid coechipierii și a provocat o mulțime de erori în defensiva adversă. După câteva săptămâni de adaptare, tânărul jucător a ieșit la rampă și a arătat o formă fizică interesantă. Ar putea fi un adevărat atu pentru acest final de sezon”, au notat francezii de la Girondins33.com.

De asemenea, sursa citată l-a notat pe Alexi Pitu cu cel mai mare calificativ din tabăra lui Bordeaux, 7. Tot nota 7 a mai primit-o și fundașul central Gregersen.

Cum a comentat David Guion prestația lui Pitu

David Guion, antrenorul care o pregătește pe Bordeaux din februarie 2022, a avut doar cuvinte de laudă despre felul în care a evoluat Alexi Pitu în deplasarea cu Guingamp.

„Alexi este un fotbalist adevărat, îi place să combine. A pierdut puține mingi împotriva lui Guingamp, cu toate că balonul a trecut de multe ori pe la el. Vedem că încearcă mereu să găsească soluția potrivită. Îi place să fie conectat și în relație strânsă cu coechipierii săi. Este interesant în jocul combinativ, încearcă lucruri, verticalizează jocul. Va căpăta încredere, pentru că încă se obișnuiește cu intensitatea. Dar pentru prima dată, a fost într-adevăr foarte satisfăcător”, a declarat David Guion, la microfonul beIN Sports.

A fost al 8-lea meci pe care Alexi Pitu l-a jucat pentru Bordeaux și primul din postura de titular. Cota mijlocașului transferat de la Farul este de 1.4 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Publicat: 04 04. 2023, 16:34