Alexandru Dobre a semnat cu un club important din Ligue 1! Se va duela cu Ciprian Tătărușanu + Cifrele afacerii | EXCLUSIV

Alexandru Dobre (21 de ani) a plecat de la Bournemouth și a semnat astăzi un contract valabil pe 4 sezoane cu formația Dijon din Ligue 1.

Francezii au plătit în schimbul internaționalului român de tineret 1.1 milioane de euro, iar englezii au un procent de 20% dintr-un viitor transfer. Anunțul oficial al clubului ar urma să aibă loc în orele următoare.

Mijlocaș stânga de meserie, Alexandru Dobre va evolua pentru Dijon pe două posturi. ProSport a aflat că managerul Stephane Jobard (49 de ani) vrea să-l folosească pe Dobre atât pe postul de aripă stânga, cât și în spatele atacantului. Bineînțeles, din echipă nu va ieși vedeta Mounir Chouiar (21 de ani), care va fi folosită prin rotație cu românul. Ambii putând evolua pe posturile mai sus menționate.

Astfel, Dobre e al doilea român care va juca în acest sezon în Ligue 1 din Franța, după portarul Ciprian Tătărușanu, care e legitimat la Lyon. Dijon a terminat pe locul 16 în sezonul precedent.

7.200.000 de euro e cota de piață a lui Mounir Chouiar, fiind cel mai bine cotat de la Dijon

50.000 de euro lunar e salariul lui Alexandru Dobre la Dijon

Alexandru Dobre

Dobre visează la naționala mare

Marți, Alexandru Dobre a efectuat vizita medicală la Dijon și a ieșit foarte bine la testele fizice. Apoi a făcut și testul pentru COVID-19, care a ieșit negativ.

Planul mijlocașului român e să impresioneze în Franța, apoi prin evoluțiile sale să forțeze mâna selecționerului naționalei mari, Mirel Rădoi, care să-l aducă printre „tricolori”.

Dobre a jucat doar un meci la echipa de seniori a englezilor de la Bournemouth, în victoria cu 4-0 din Cupa Angliei, în ianuarie, cu Luton Town, dar s-a făcut remarcat la formația sub 21 de ani a clubului, unde a avut prestații foarte bune.

În 2016 a ajuns la Bournemouth de la Viitorul Mihai Georgescu, iar de atunci a fost împrumutat la Bury, Rochdale, Yeovil Town și Wigan Athletic, unde a fost om de bază.

Publicat: 12 08. 2020, 14:49
Actualizat: 12 08. 2020, 14:56