Alex Mitriţă, gest superb pentru un micuţ fan al Universităţii Craiova: „M-am simțit extrem de emoționat”

alex mitrita universitatea craiova
Vezi galeria foto - 5 poze

Alexandru Mitriţă este cel mai iubit fotbalist care a jucat la Universitatea Craiova în ultimele decenii, probabil cel mai îndrăgit de fanii olteni de la Gică Craioveanu încoace. Inclusiv uriaşul Ilie Balaci a fost cucerit de talentul micuţului atacant şi, înainte să dispară dintre noi, l-a elogiat permanent pe Alex Mitriţă şi l-a îndrumat să continue să facă spectacol, să joace pentru public.

„Distrează-te pe teren!” a fost unul dintre sfaturile „Minunii Blonde” pentru „Mitri”, iar acesta chiar şi-a tatuat pe ceafă povaţa legendei Ştiinţei.

Alex Mitriță, gest superb pentru fan al Universității Craiova

Bănia s-a aprins în vara aceasta la auzul veştii că Alexandru Mitriţă s-ar putea întoarce. Plecarea lui Cicâldău, eliminarea ruşinoasă din cupele europene au fost ignorate în momentul în care Mitriţă era aproape de revenirea în tricoul alb-albastru. „Piticul atomic” a fost prezent în Bănie la meciul cu Mediaş şi chiar s-a antrenat sub comanda lui Laurenţiu Reghecampf, care-i fusese antrenor şi la Al Ahli Jeddah.

Numai că pe fir a intrat Răzvan Lucescu, tehnicianul lui PAOK Salonic, care l-a dorit pe Mitriţă, iar FC New York City, clubul care-l deţinnea sub contact pe jucător, a achiesat la tranzacţia propusă de eleni. Dezamăgirea este imensă în Oltenia, care-şi aştepta idolul înapoi, mai ales că după plecarea lui Cicâldău nu a fost făcută vreo achiziţie sonoră de către finanţatorul Mihai Rotaru.

Un moment care reflectă starea de spirit din rândul fanilor craioveni este cel în care un micuţ fan al Universităţii Craiova este nepădit de lacrimi la auzul veştii că Mitriţă va juca în Grecia. „Ăsta cine e? E Mitriţă” i-a întrebat puştiul pe părinţii săi, văzând o ştire la TV despre fotbalistul său preferat, despre care se credea că va reveni la Universitatea Craiova în vara aceasta. „Tati, Mitriţă va pleca să joace în Grecia” i-a răspuns tatăl, neanticipând reacţia odraslei, una cu adevărat emoţionantă. Pe puşti la podidit plânsul şi n-a putut fi împăcat sub nicio formă nici de explicaţiile mamei sale, care încerca să-i spună că Mitriţă va reveni la un moment dat la Craiova.

 

Mitriţă i-a dăruit un tricou micuţului suporter al Universităţii

Clipul care îl are în prim-plan pe copilul fan al Universităţii a devenit viral şi a fost vizionat inclusiv de noul jucător al lui PAOK Salonic, care s-a declarat impresionat de momentul respectiv.

„M-am simțit extrem de emoționat la vederea acestui clip și vreau să aflăm împreună cine este acest băiețel. Tricoul meu de joc va ajunge la el și sper ca lacrimile să îi dispară de pe obraji,” a postat Mitriță pe o reţea de socializare, apoi  a anunţat că a luat legătura chiar cu puştiul, pentru a-i trimite tricoul său. „Mă bucur să văd copii fericiți în general, dar el e special și vreau să-l împărtășesc cu voi. Un zâmbet valorează cât o mie de cuvinte și sunt fericit că pot să îl ofer prin cele mai mici gesturi. Voi m-ați ajutat să îl găsesc și tricoul meu ajunge la el. Mulțumesc”.

 

Publicat: 09 09. 2021, 22:17