Alex Cicâldău poate prinde transferul carierei la un club de tradiție din Serie A! Anunțul italienilor despre românul de la Galatasaray

Alexandru Cicaldau of Galatasaray during the Turkish Super Legue football match between Galatasaray and Kasimpasa at NEF Stadium in Istanbul , Turkey on January 20 ,2022 . (,,Image: 654926278, License: Rights-managed, Restrictions: Restrictions: Not available for publication in Turkey., Model Release: no, Credit line: Profimedia
Vezi galeria foto - 4 poze

Alex Cicâldău o poate lăsa pe Galatasaray pentru o experiență în Serie A, conform anunțului făcut în presa din Italia.

Galatasaray traversează un sezon dezamăgitor în Turcia, fiind în acest moment mai aproape de retrogradare decât de calificarea în sezonul viitor al cupelor europene. Cu toate acestea, Alex Cicâldău a avut prestații bune atât sub bagheta lui Fatih Terim, cât și a lui Domenec Torrent, astfel că este în continuare în atenția cluburilor importante de pe continent.

Conform publicației SampNews24, Sampdoria este pe urmele mijlocașului, pe care speră să îl transfere în vara acestui an.

Interes din Serie A pentru Alex Cicâldău

Alex Cicâldău ar putea evolua în Serie A, prima divizie a campionatului italian, începând cu sezonul următor. El este dorit de clubul din „Cizmă”, care s-a interesat de situația sa și pe vremea când îmbrăca tricoul Universității Craiova.

„Sampdoria reintră în cursa pentru Cicâldău: conducerea îl monitorizează pe mijlocaș. Alexandru Cicâldău, născut în 1997, este în continuare în vederile Sampdoriei. În urmă cu un an de zile, acesta era cotat la 10 milioane de euro, însă negocierile nu au condus nicăieri la acel moment.

Conform zvonurilor venite dinspre Turcia, Sampdoria îl monitorizează în continuare pe tânărul talent, având ca obiectiv transferul lui în timpul perioadei de mercato din această vară”, a notat SampNews24.

În acest sezon, Alex Cicâldău a reușit să își treacă de cinci ori numele pe lista marcatorilor pentru Galatasaray. Fotbalistul este evaluat în prezent la 9 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.

Pe vremea când evolua în tricoul Universității Craiova, Alex Cicâldău s-a mai aflat în atenția cluburilor din Serie A Parma, Sassuolo, Fiorentina şi Napoli. Cea mai mare ofertă venită din partea acestora a fost de 6 milioane de euro, iar Mihai Rotaru a ales în cele din urmă să îl cedeze la Galatasaray, contra sumei de 6,5 milioane de euro.

Publicat: 19 02. 2022, 15:11