A semnat contractul și a început cursurile pentru licența Pro! Antrenorul român devenit un exemplu în Arabia Saudită: „Acesta e cel mai important lucru” | EXCLUSIV

Augustin Călin (42 de ani) a semnat un nou contract valabil pe un an cu echipa secundă a lui Ohod Al-Medina, club din Arabia Saudită.

A semnat contractul și a început cursurile pentru licența Pro! Antrenorul român care vrea e exemplu în Arabia Saudită: „Acesta e cel mai important lucru”

Antrenorul român a pregătit aceeași echipă și sezonul trecut, când a antrenat câteva meciuri și prima echipă a clubului, care se află în liga secundă din Arabia Saudită. Însă din cauza faptului că avea nevoie de licență Pro pentru a continua la prima echipă a lui Ohod, Augustin Călin a fost înlocuit, iar acum a început cursurile pentru obținerea licenței Pro la FRF, fiind sfătuit de club pentru a face acest pas, mai ales că tehnicianul e văzut foarte bine de conducerea clubului.

ProSport a vorbit cu Augustin Călin, care a anunțat că e dispus să preia oricând din nou echipa principală a celor din Medina, însă recunoaște că acum se axează pe cursurile pentru licența Pro.

„Am semnat pe un an cu echipa a doua. Cel mai important lucru e că eu acum sunt cursant al licenței Pro, iar în Liga a doua din Arabia Saudită e obligatorie licența Pro. Asta îmi dă șanse să pot antrena foarte repede la prima echipă, în cazul în care nu sunt rezultate, așa cum s-a întâmplat anul trecut”, a declarat Augustin Călin pentru ProSport.

Pe Ohod Al-Medina au mai antrenat-o și alți români în trecut: Petre Gigiu (iunie – decembrie 2010) și Aurel Țicleanu (iunie – decembrie 2011)

Daniel Borugă, antrenorul devenit viral cu discursul său, a fost și el la juniorii lui Ohod!

La Ohod Al Medina a antrenat în sezonul trecut și Daniel Borugă, antrenorul care a devenit celebru prin discursul penibil avut în fața jucătorilor sub 15 ani, care nu înțelegeau nimic din ce le transmite acesta.

Borugă a combinat cuvinte și expresii din limba român, din limba engleză și din limba arabă și a ieșit un terci lingvistic pe care nici el nu l-a înțeles. Totuși, acesta a explicat într-o reacție pentru ProSport ce a vrut să le transmită puștilor sub 15 ani. Între timp, Daniel Borugă a fost îndepărtat de la Ohod Al Medina.

Publicat: 08 08. 2023, 17:05