A debutat la Doncaster, iar din vară poate ajunge la un nume URIAȘ din Europa. Tamaș, pe urmele unor foste glorii ale Stelei

Gabriel Tamaș a debutat, sâmbătă, în tricoul lui Doncaster. Internaționalul român a avut o evoluție apreciată, a fost sigur pe el și a încasat un cartonaș galben, într-un meci pe care formația sa l-a câștigat cu 3-0 în fața celor de la Wigan. Stoperul a semnat un contract până la finalul sezonului cu Doncaster, iar formația din Champhionship pare a fi o variantă de moment pentru fostul dinamovist. ProSport a aflat că în vară Tamaș ar putea ajunge în Scoția, la Glasgow Rangers, echipă care va promova în liga secundă, asta după ce în 2012 protestanții au fost retrogradați în liga a patra din cauza gravelor probleme financiare.

Scoțienii și-au manisfestat de mai mult timp interesul pentru apărătorul în vârstă de 30 de ani, însă în liga a treia nu ar fi putut să-i satisfacă pretențiile financiare. Așa se explică și dorința lui Tamaș de a semna contracte pe termen scurt, la negocierile cu Hoverla și Doncaster brașoveanul solicitând acest lucru.


În afara lui Glasgow Rangers, Tamaș se mai află în vizorul celor de la QPR, echipă cu șanse reale de a promova în Premier League


Daniel Prodan și Dorin Goian sunt românii care au mai jucat la Glasgow Rangers, ambii jucând, la fel ca Tamaș, pe postul de fundaș central


54 de titluri a câștigat Glasgow Rangers în Scoția


 

Publicat: 19 01. 2014, 15:32
Actualizat: 19 01. 2014, 19:38