Se schimbă sau nu denumirea EURO 2020? Ce gafă a făcut UEFA pe Twitter

Campionatul European din 2020 a fost amânat pentru vara anului viitor, iar UEFA ia în considerare și schimbarea denumirii competiției.

Responsabilii de comunicare i-au indus în eroare pe iubitorii de fotbal. Aceștia au anunțat inițial că EURO 2020 se va numi așa chiar dacă se va juca în anul 2021.

„Chiar dacă se va disputa în vara anului 2021, Campionatul European se va numi în continuare Euro 2020”, au postat inițial reprezentanții UEFA, pe Twitter.

Postarea respectivă a fost ștearsă după câteva ore, iar responsabilii au revenit cu scuzele de rigoare și cu lămuriri.

„Ne prezentăm scuzele pentru greșeala făcută mai devreme, este clar că nu s-a luat nicio decizie în ceea ce privește denumirea Campionatului European. Postarea anterioară a fost o greșeală”, se arată în cea de-a doua postare de pe Twitter.

Când se vor juca meciurile de baraj

Spre finalul lunii martie, România trebuia să joace meciul de baraj contra Islandei, în deplasare. Pentru că EURO 2020 a fost amânat ca urmare a pandemiei de coronavirus, și meciurile din play-off au fost reprogramate.

Astfel, toate partidele programate inițial în luna martie se vor juca în perioada 1-9 iunie.

Potrivit deciziei luate de către UEFA, semifinalele barajului se vor juca joi, 4 iunie, în timp ce finalele sunt programate marți, pe 9 iunie. Totuși, aceste date nu sunt bătute în cuie, ci depind de modul în care va evolua pandemia de coronavirus.

Dacă trecem de Islanda, vom juca pentru un loc la turneul final împotriva câștigătoarei meciului dintre Bulgaria și Ungaria.

România a câștigat timp nu doar pentru pregătirea meciurilor de calificare, dar și pentru finalizarea stadioanelor menite să fie baze de antrenament pentru echipele ce vor veni la București: Steaua, Rapid și Arcul de Triumf. Până atunci, poate se va găsi o soluție și pentru Stadionul Dinamo, unde sunt probleme de ordin administrativ ce împiedică o posibilă reconstrucție.

Arena Națională va găzdui o optime de finală și trei meciuri în Grupa C, după cum urmează:

  • Austria vs. Câștigătoarea play-off-ului D sau A din Liga Națiunilor
  • Ucraina vs. Câștigătoarea play-off-ului A sau D din Liga Națiunilor
  • Ucraina vs Austria
Publicat: 21 03. 2020, 09:26
Actualizat: 21 03. 2020, 09:27