Se anunță zile grele pentru Dan Șucu. Decizia antrenorului său va declanșa scandalul final

SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT
Vezi galeria foto - 4 poze

Patrick Vieira, antrenorul echipei Genoa, unde Dan Șucu este acționar minoritar, a luat o decizie clară în privința atacantului Mario Balotelli.

Genoa este aproape de îndeplinirea obiectivului stabilit pentru acest sezon, de a rămâne în Serie A, în acest moment clubul finanțat de omul de afaceri român fiind pe locul 12, cu 39 de puncte.

În acest context, Vieira a decis ca în meciurile rămase până la finalul actualului sezon să ofere minute jucătorilor tineri, punându-l astfel pe Balotelli pe „linie moartă”, mai ales că s-a găsit deja un înlocuitor al acestuia pentru sezonul viitor.

„Sunt tineri, sunt viitorul clubului”

„SuperMario” Balotelli (34 de ani) a venit la Genoa în octombrie 2024, iar de atunci a jucat doar în șase meciuri fără să înscrie gol vreun gol. Cum atacantul este departe de forma arătată inițial, Vieira nu îl mai ia deloc în calcul pentru următoarele meciuri, nici măcar prin oferirea de minute de joc de „consolare”, subiniind că toată atenția sa se îndreaptă spre jucătorii tineri din lot.

„Venturino și Ekhator sunt tineri, sunt viitorul clubului. Acești trei jucători (n.r. inclusiv Anaho, care va reveni la prima echipă) vor fi titulari până la finalul sezonului. Asta este sigur”, a declarat Vieira în cadrul conferinței de presă dinaintea meciului cu Lazio, citat de Sport Virgilio.

Vieira, încrezător înainte de meciul cu Lazio

Patrick Vieira a afirmat că fiecare meci până la finalul sezonului este important, dar în același timp este încrezător în echipa sa pentru jocul cu Lazio, echipă aflată pe locul 7 în clasamentul la zi, grupare care luptă pentru o poziție care îi permite accederea în competițiile europene.

„Obiectivul nostru este să avem aceste puncte pentru a fi siguri aritmetic de a fi în Serie A. Trebuie să fim pregătiți din punct de vedere organizatoric, dar nu am dubii în această privință. Cred că Lazio va veni la Genova să câștige. Este important pentru ei pentru că vor să meargă în Liga Campionilor. Noi vrem să continuăm să terminăm bine.

Pinamonti, Vitinha și Messias pot juca în față, dar important este să găsim echilibrul corect cu sau fără posesie. Am găsit acest echilibru acum câteva săptămâni și acest lucru este important”, a mai spus Vieira.

„Avem un președinte care a făcut investiții importante pentru club”

Totodată, tehnicianul a precizat că în cadrul echipei sale există motivația pentru a obține o victorie în fața unei formații mai bine cotate, subliniind că gruparea finanțată de Șucu a crescut foarte mult în ultimele cinci luni.

„Există această motivație, dar să nu uităm cât de mult am crescut ca echipă și unde eram acum cinci luni. Este important să avem mereu picioarele pe pământ, să analizăm mereu situația și să continuăm să muncim.

Cred foarte mult în acest grup: întotdeauna a funcționat bine, poate câștiga sau pierde, dar acest grup a fost fantastic, mai ales în ceea ce privește atitudinea.

Avem un președinte care a făcut investiții importante pentru club, astfel încât echipa să rămână în Serie A”, a mai spus Patrick Vieira.

Publicat: 20 04. 2025, 12:16
Actualizat: 21 04. 2025, 14:26