Scoțienii anunță plecarea lui Ianis Hagi de la Rangers! Unde ar urma să joace fiul „Regelui”

Foto: Profimedia 14.04.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

Ianis Hagi a ieșit accidentat de pe teren, după numai 17 minute, în derby-ul Rangers – Celtic, scor 1-1, iar la final i-a fost anunțată plecarea de la echipă.

Conform presei scoțiene, destinația băiatului „Regelui” va fi Turcia, acolo un de este dorit cu ardoare de către granzii Galatasaray și Fenerbahce.

A fost anunțată plecarea lui Ianis Hagi de la Rangers! Unde va juca din vară internaționalul român

Foarte probabil, Ianis Hagi a jucat ultimele sale minute în tricoul echipei de pe „Ibrox Park”. Tricolorul a părăsit teren accidentat, la puțin timp după ce intrase în derby-ul Rangers – Celtic, încheiat 1-1. La finalul întâlnirii i-a fost anunțată plecarea!

Potrivit jurnaliștilor scoțieni, acesta va semna în vară cu o echipă din Turcia, fiind dorit de granzii Galatasaray și Fenerbahce. Prima este echipa unde a făcut istorie tatăl său, iar la cea de-a doua este antrenată de Jose Mourinho, prieten la cataramă cu Giovanni Becali, impresarul jucătorului.

„Tragica despărțire a lui Ianis Hagi Ibrox. Ianis Hagi a jucat în Glasgow Derby doar 17 minute. Cum contractul său expiră la finalul sezonului, este greu de grezut ca Hagi să mai joace în vreunul dintre cele 3 meciuri fără miză pe care echipa lui Barry Ferguson le mai are de disputat.

Mijlocașul român și-a sucit genunchiul într-o simulare pentru un penalty. După ce a primit îngrijiri pe teren și părea că își revine, a plecat rapid spre vestiare și a pus aproape sigur capăt carierei sale la Ibrox. După ce a jucat în Spania, Italia, Belgia și Scoția, se pare că Turcia va fi următoarea destinație a lui Ianis Hagi, a cărui carieră se îndreaptă spre anonimat”, scrie Video Celts.

Accidentare la celălalt genunchi. Se așteaptă vești de la staff-ul medical

Pe 21 ianuarie 2022, Ianis suferea o ruptură a ligamentelor încrucișate la genunchiul drept. Accidentarea a fost una mai gravă decât se preconiza inițial, astfel că, românul revenea pe teren după un an de zile, pe 28 ianuarie 2023.

De data aceasta, fotbalistul s-a accidentat la genunchiul stâng, în urma unui duel în careul advers, cu mijlocașul Callum McGregor de la Celtic.

„Probabil e un fault asupra mea, dacă e ceva. Nu e o greșeală să îți pui corpul în față într-un duel. Mă lovește el cu piciorul. Deci, nicio șansă”, a spus McGregor, potrivit bbc.com.

Românul a primit îngrijiri medicale și a ieșit pe picioare de pe gazon, veste bună la prima vedere. După ce a fost schimbat, Ianis Hagi a fost tare nervos și nu a rămas pe banca de rezerve, plecat golonț la vestiare.

 

 

Publicat: 05 05. 2025, 11:59
Actualizat: 05 05. 2025, 12:18