Scene uluitoare petrecute la Cupa Africii! Arbitrul a fluierat finalul înainte de expirarea timpului regulamentar, iar jucătorii au fost chemați de la vestiare să continue meciul după 40 de minute! Tunisia a refuzat să revină pe teren! | VIDEO

Deian Cristian Sorescu si Jeremy Huyghebaert in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si FC U Craiova, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, vineri 26 noiembrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Meciul dintre Mali și Tunisia a propus scene de-a dreptul incredibile, după ce arbitrul întâlnirii a pus punct jocului înainte de expirarea celor 90 de minute.

Centralul Janny Sikazwe, din Zambia, va rămâne în istorie după greșeala enormă pe care a comis-o la Cupa Africii pe Națiuni, eroare care cu greu poate fi imaginată. Meciul dintre Tunisia și Mali, încheiat în cele din urmă 0-1, a fost oprit de arbitru în timpul celui de-al 90-lea minut, cu toate că partida a fost foarte des întreruptă și toată lumea se aștepta la prelungiri serioase.

Acesta nu a fost convins de membrii naționalei Tunisiei, care au protestat vehement, și a trimis echipele la cabine. În timpul conferinței de presă, însă, oficialii CAF au anunțat că jocul trebuie să continue, astfel că formațiile au fost chemate din nou pe gazon, cu toate că trecuse mai bine de o jumătate de oră de la fluierul final.

Scene incredibile petrecute la Cupa Africii pe Națiuni

Meciul dintre Mali și Tunisia de la Cupa Africii va rămâne în istorie, la fel ca și arbitrul de centru Janny Sikazwe, din Zambia, care a fluierat finalul jocului când se intrase în minutul 90.

Protestele nu l-au înduplecat, astfel că i-a trimis pe jucători la cabine, consfințind rezultatul final, 1-0 în favoarea reprezentativei statului Mali. Oficialii CAF au analizat evenimentele și au hotărât, în cele din urmă, că meciul trebuie reluat.

Jucătorii, încă prezenți la stadion, au fost nevoiți să îmbrace din nou echipamentul de joc și să revină pe teren, deși trecuseră 40 de minute de la fluierul de final. Cei din Mali s-au conformat, dar au așteptat degeaba pe gazon deoarece componenții reprezentativei Tunisiei nu au mai apărut pe teren. Pentru aceste ultime minute care ar fi trebuit să se joace, oficialii competiției au hotărât înlocuirea arbitrului din Zambia.

În cele din urmă, noul central s-a văzut nevoit să fluiere finalul. Nu pentru a doua oară, în total, ci pentru a treia!, deoarece Janny Sikazwe mai pusese o dată punct întâlnirii în minutul 85.

Publicat: 12 01. 2022, 19:41