Scandal la TV între Daniel Pancu și impresarul care îl acuză pe Horațiu Moldovan. Reacția selecționerului U21

Scandal la TV între impresarul care îl acuză pe Horațiu Moldovan și Daniel Pancu: Bogdan Apostu l-a acuzat frontal pe selecționerul U21 că l-ar fi criticat pentru atitudinea pe care a luat-o în speța transferului portarului la Atletico Madrid!

Apostu susține că i se cuvine o parte din suma pe care Rapid a încasat-o de la gigantul spaniol, iar reacția selecționerului U21 a venit imediat.

Scandal la TV între impresarul care îl acuză pe Horațiu Moldovan și Daniel Pancu

Considerându-se „sărit din schemă” în afacere, Bogdan Apostu a ieșit din nou la atac și l-a nominalizat pe Daniel Pancu drept unul dintre cei care au încercat să-l discrediteze.

„Este ultima intervenție pe tema aceasta. Tot ceea ce am făcut în fotbal am făcut în urma muncii, nu în urma unui scandal. O să îl dau în judecată, sunt pregătite actele. Am auzit tot felul de oameni care spuneau că eu țip după bani. Inclusiv Pancu, dacă nu greșesc, la voi în studio. Eu nu țip după vreun ban”, a „tunat” Apostu, la Digi Sport.

„Cred că mă confunzi!”, a replicat direct Daniel Pancu.

„Numai o secundă! O mare parte din bani, dacă îi voi câștiga, îi voi dona cu documente. O spun public. Voi demonstra. Nu am nevoie de banii lui Horațiu, dar vreau ca jucătorii să înțeleagă că demnitatea și onoarea trebuie să existe, iar contractele trebuie să fie respectate”, a răspuns acid Apostu.

„M-ai confundat, nu a fost vorba despre mine!”, a insistat Daniel Pancu.

Bogdan Apostu n-a cedat în fața selecționerului U21 și și-a menținut afirmația inițială: „Nu cred că am confundat. A fost prima mea intervenție în direct”.

Mesajul transmis inițial de Apostu

Talmeș – Balmeș. Observ cu stupoare o reacție necontrolată în spațiul public al unui pseudo-personaj, care, în tupeul nemărginit de fost șef de galerie, interzis pe stadioane, confundă termenele juridice și își manifestă elucubrațiile, la nivel de peluză și de tifos.

Sigur că folosirea numelui meu în spațiul public este piscul său din punct de vedere mediatic, însă de aici până la a vorbit el la plural, despre el și Horațiu, este cale lungă.

Am impresia că m-am întors în timp, cu vreo 12-15 în urmă, când cei de vârsta a treia aveau un cont comun de Facebook și primeam cerere de prietenie de la Andrei și Horațiu Moldovan.

Întorcându-ne la realitatea cotidiană, domnul Apostu îi transmite domnului Balmoș următoarele: fac, nu facem, un apel public către domnul Balmoș să înceteze campania de denigrare la adresa lui Bogdan Apostu și a activității sale și să nu se mai agațe de imaginea acestuia pentru a-și face publicitate și a sta în atenția publicului.

Dar de aici și până la minciunile și tâmpeniile spuse despre mine e cale lungă. Oricum, pentru denigrarea publică pe care a înțeles să o facă astăzi, va trebui să își asume și să proveze ceea ce a declarat, așa cum și eu îmi asum în totalitate tot ceea ce am spus despre Horațiu, niciodată despre acest domn, urmând ca în scurt timp să vin și cu probe indubitabile în acest sens, ca să ștergem orice urmă de îndoială despre acest subiect, care nu are nicio legătură cu domnul acesta și nici nu poveștile sale, să încheiem acest talem-balmeș al declarațiilor. Am mai multe transferuri intermediate decât să știe el să numere, dar asta e o altă poveste. Cu ușoară ironie, actualul agent FIFA Bogdan Apostu”, a transmis Bogdan Apostu.

Publicat: 02 04. 2024, 21:17
Actualizat: 02 04. 2024, 21:20