S-a retras Abou Diaby! Omul care a fost accidentat o mare parte din carieră s-a hotărât să agațe ghetele în cui

Abou Diaby (32 de ani), fostul mijlocaș de la Auxerre, Arsenal și Olympique Marseille, și-a anunțat retragerea din fotbal, la doi ani și jumătate după ce a evoluat în ultimul său meci oficial.

Măcinat de accidentări grave, care l-au ținut departe de gazon pentru perioade îndelungate, Diaby a făcut anunțul retragerii în cadrul unei emisiuni TV.

Am pus punct carierei de jucător, era momentul. Mi-era greu să mă întorc după acești ani dificili. Am avut multe probleme fizice și a trebuit să mă gândesc la asta. Am decis să mă opresc deoarece corpul nu mai funcționa normal. Este dificil, pentru că asta am făcut toată viața.

Este un capitol închis, însă va apărea unul nou. Când am părăsit-o pe Marseille, am zis să mai aștept un an, însă a devenit și mai complicat decât credeam. Ajunsesem într-un punct în care și în viața de zi cu azi eram deranjat”, a declarat francezul, pentru RMC Sport 1.

Diaby și-a început cariera la Auxerre, iar în 2006 a plecat la Arsenal, pentru 3 milioane de euro. În cei nouă ani petrecuți la formația londoneză, mijlocașul a acumulat 180 de partide și 19 goluri, câștigând un singur trofeu, Supercupa Angliei, în 2015. Tot în acel an, acesta a revenit în țara natală, la Marseille, unde a prins doar șase meciuri în două sezoane. Ultimul său joc a fost pe 21 august 2016, într-o înfrângere a echipei sale contra lui Guingamp, scor 1-2.

Abou Diaby a strâns și 16 meciuri în echipa națională a Franței, pentru care a înscris un gol.

Publicat: 26 02. 2019, 09:05
Actualizat: 26 02. 2019, 09:06