România va organiza Campionatul European U19! Anunțul făcut de FRF

Echipa Romania U 19 ( sus: Razvan Ducan, Radu Dragusin, Tudor Telcean, Gabriele Boloca, Alexandru Negrean, Andres Dumitrescu; jos:Dariu Ghindovean, Leonardo Mitruscsak, Calin Popescu, Salvatore Marrone, David Miculescu) pozeaza inainte de inceperea meciului contra selectionatei Serbiei U 19 din preliminariile Campionatului European 2020, disputat pe stadionul Cukaricki din Belrad, Serbia, marti, 8 octombrie 2019. ALEKSANDAR DJOROVIC / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

România vă găzdui în cele din urmă Campionatul European U19, dar în anul 2025.

Țara noastră trebuia să organizeze turneul final din această vară, dar competiția a fost anulată de UEFA, din cauza pandemiei de coronavirus. UEFA Youth League a fost și ea anulată din cauza faptului că nu există progrese serioase în lupta împotriva pandemiei, dar și din cauza faptului că nu mai existau date libere.

Până să ajungă în România, Euro U19 se va mai disputa în Malta și Irlanda de Nord, conform FRF.

Euro U19 ajunge în România în 2025

Campionatul European U19 masculin era programat să se dispute în perioada 30 iunie – 13 iulie 2021 în România, dar pandemia de coronavirus a dat totul peste cap.

În cele din urmă, Euro U19 va ajunge în România, dar în 2025.

„Comitetul Executiv UEFA a decis în ședința de luni, 19 aprilie 2021, ca România să găzduiască în 2025 Campionatul European sub 19 ani. În februarie, forul continental a anulat în contextul pandemiei ediția din acest an care era programată să se desfășoare în România. Următoarele ediții ale EURO U19 se vor disputa în Malta – 2023 și Irlanda de Nord – 2024”, este anunțul făcut de Federația Română de Fotbal.

De asemenea, au mai fost stabilite gazdele pentru următoarele turnee finale:

EURO U17 feminin: Estonia – 2023, Suedia – 2024, Insulele Feroe – 2025
EURO U17: Ungaria – 2023, Cipru – 2024
EURO U19 feminin: Belgia – 2023, Lituania – 2024, Belarus – 2025

Patru meciuri de la Euro 2020 pe Arena Națională

Până să organizeze Euro U19, România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European pe Arena Naţională.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. MTS a anunțat în cursul zilei de marți, 6 aprilie, că nu mai puțin de 13.000 de fani vor putea participa la meciurile de la EURO 2020 găzduite de România

Pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020.

Publicat: 19 04. 2021, 20:41
Actualizat: 19 04. 2021, 20:41