Realul ia tot ce poate! Madrilenii sunt aproape să transfere un jucător de mare perspectivă din Argentina. Juventus a intrat și ea pe fir

Real Madrid a primit interdicție la transferuri pentru următoarele două perioade de mercato, așa că va trebui să-și facă toate cumpărăturile în această iarnă. Zidane s-a orientat rapid și vrea să transfere un mijlocaș urugayan care evoluează în Argentina, la Boca Juniors. Este vorba despre Rodrigo Bentancur.

Presa iberică confirmă interesul lui Real Madrid pentru Bentancur, iar potrivit cotidianului Marca cele două grupări sunt foarte aproape de a ajunge la un acord, valoarea transferului fiind estimată undeva la 10-15 milioane de euro. În vârstă de 18 ani, s-a format ca jucător la Boca Juniors și a debutat anul acesta la prima echipă a clubului din Buenos Aires. El urmează să fie direcționat în prima fază către echipa a doua a clubului Real Madrid, Castilla, adaugă ziarul de casă al formației „Blanco”.

„Vindem pentru că este convenabil pentru toată lumea”, a declarat Daniel Angelici, conform Marca, în momentul în care a fost întrebat despre transferul lui Bentancur la Real Madrid. Tânărul de 18 ani poate evoluat atât ca mijlocaș central, cât și ca mijlocaș dreapta.

Pe lista formațiilor interesate de serviciile tânărului mijocaș și-a trecut numele și Juventus Torino. Interesul „Bătrânei Doamne” s-a manifestat în momentul în care Carlos Tevez și-a anunțat intenția de a părăsi gruparea de pe Juventus Stadium și a merge în capitala Argentinei, la formația care l-a consacrat.

2 milioane de euro este cota de piață a lui Rodrigo Bentancur

Publicat: 19 01. 2016, 22:40
Actualizat: 19 01. 2016, 22:40