Real Madrid a cucerit Cupa Spaniei pentru a 20-a oară în istorie! Trupa lui Carlo Ancelotti s-a impus în fața lui Osasuna

Real Madrid s-a impus sâmbătă seară în finala Cupei Spaniei împotriva celor de la Osasuna cu scorul de 2-1, iar trupa pregătită de Carlo Ancelotti a cucerit trofeul pentru a 20-a oară în istorie.

Real Madrid a învins-o pe Osasuna cu 2-1 în finala Cupei Spaniei

Madrilenii au început partida în forță și au reușit să deschidă scorul încă din al doilea minut, când brazilianul Rodrygo a deschis scorul din pasa conaționalului său, Vinicius Junior.

Formația pregătită de Carlo Ancelotti a irosit câteva șanse importante și a trăit cu emoții în repriza secundă. În minutul 58, Lucas Torro, fotbalist care s-a aflat sub contract cu Real Madrid între 2012 și 2017, a restabilit egalitatea cu o execuție impecabilă din afara careului, care nu i-a lăsat nicio șansă lui Thibaut Courtois.

Scorul final a fost stabilit de același Rodrygo, care a reușit dubla după o acțiune croită de același Vinicius Junior. Datorită golului marcat în minutul 70, tânărul atacant brazilian a fost desemnat omul meciului la final de joc.

Carlo Ancelotti a cucerit cu această ocazie al 10-lea său trofeu pe banca lui Real Madrid și totodată, al șaselea de la revenirea pe banca „Los Blancos”, în 2021.

Florentino Perez a anunțat ce se va întâmpla cu Carlo Ancelotti

La finalul partidei, Florentino Perez a precizat că nu se pune problema ca Real Madrid să se despartă de Carlo Ancelotti, în ciuda tuturor speculațiilor în privința interesului naționalei Braziliei pentru antrenorul italian. Tehnicianul în vârstă de 63 de ani mai are contract cu „Galacticii” până în vara anului 2024.

„Nici nu vreau să aud de asta. Mai avem un an de contract. Suntem foarte fericiți cu Ancelotti”, a declarat Perez, citat de jurnalistul Fabrizio Romano.

La finalul partidei, Carlo Ancelotti a subliniat importanța acestui trofeu. După ce a câștigat și Copa del Rey, Real Madrid a cucerit toate cele șase trofee posibile în decurs de două sezoane: La Liga, Liga Campionilor și Supercupa Spaniei în 2021-2022, Supercupa Europei, Mondialul Cluburilor și Cupa Spaniei în 2022-2023.

„Nu pot decât să mulțumesc acestei echipe, acestui club și acestor fani. Am realizat ceva important astăzi, câștigând fiecare titlu posibil în două sezoane.

Ne pregătim pentru meciul de marți (n.r. – cu Manchester City) într-o atmosferă bună, fericită și entuziasmantă. Această Cupă a venit într-un moment important, după ce am depășit adversari dificili. Este un premiu binemeritat după tot efortul. Stresul este foarte mare în acest tip de meci, mai ales când ești favorit.

Sunt fericit, dar oboseala prevalează. Ne vom da seama mâine de ceea ce am realizat nu doar în această seară, ci în aceste două sezoane. Să ne gândim la ziua de marți. imaginea unei finale jucate într-o atmosferă foarte frumoasă, împotriva unui adversar foarte puternic.

Am avut momente de suferință. Până la urmă am meritat să câștigăm, nu doar pentru ziua de astăzi, ci și pentru felul în care am jucat în această competiție împotriva unor adversari foarte dificili. Am meritat titlul”, a spus Carlo Ancelotti.

Echipele de la Real Madrid – Osasuna 2-1

Real Madrid: Courtois – Carvajal, Militao, Alaba, Camavinga – Valverde, Tchouameni, Kroos – Rodrygo, Benzema, Vinicius
Rezerve: Lunin – Asensio, Ceballos, Mariano, Nacho, Hazard, Lucas Vazquez, Modric, Odriozola, Rudiger, Vallejo
Antrenor: Carlo Ancelotti

Osasuna: Herrera – Pena, A. Hernandez, D. Garcia, Cruz – Moncayola, Torro, M. Gomez – Oroz, Budimir, Ezzalzouli
Rezerve: Fernandez – Avila, Barja, Kike Garcia, Ruben Garcia, Unai Garcia, Herrando, Ibanez, Moreno, Munoz, Sanchez
Antrenor: Jagoba Arrasate

Stadion: Estadio de La Cartuja (Sevilla)
Arbitru: Jose Sanchezî

Publicat: 07 05. 2023, 12:58