Reacția presei din Italia după ce Chivu a devenit lider cu Inter! Gazzetta dello Sport a dat verdictul după victoria de la Roma
Cristi Chivu are Italia la picioare după ce a reușit să ajungă pe primul loc în Serie A.
Inter Milano a revenit pe fotoliul de lider în campionatul italian. Elevii lui Cristi Chivu au făcut un meci mare împotriva fostei echipe a românului. Jucătorul transferat în această vară de la Parma și-a trecut numele pe tabelă și a fost decisiv pentru obținerea celor trei puncte.
Presa italiană a dat verdictul despre jocul „nerazzurrilor” în confruntarea de la Roma. Inter a rămas în continuare coșmarul romanilor, care nu au mai învins din 2018 gruparea din Milano.
Gazzetta dello Sport, verdict după al șaselea succes la rând al lui Chivu: „A avut și noroc”
Inter Milano e de neoprit sub comanda lui Cristi Chivu. A obținut a șasea victorie la rând în toate competițiile, iar Bonny se dovedește a fi un transfer de succes. Jocul românului începe să prindă contur și jucătorii fac fix ce le cere: „mai puține pase laterale, mai multă verticalitate pentru a ajunge la Rege și a da șah-mat”.
Potrivit presei italiene, „nerazzurrii” au avut o primă repriză excelentă, dar în a doua nu au mai turat motoarele. Cristi Chivu ar fi avut și parte de noroc la câteva faze care puteau restabili egalitatea pe tabelă.
„Prima repriză a nerazzurrilor a meritat o notă mare, a doua doar suficientă. În repriza secundă, Chivu a avut și noroc: bara exterioară a lui Celik și lovitura de cap ratată de Dovbyk cu poarta goală. Dar apărarea a rezistat. Bine Barella, complet renăscut, Akanji și Bastoni pe flancuri, și Dimarco în stânga.
O mențiune pentru Mkhitaryan, care la aproape 37 de ani a jucat ca un adevărat strateg. De la el a pornit o fază spectaculoasă în minutul 30, după ce l-a depășit pe Konè. Ghinion la final, cu o minge în bară. Inter părăsește Capitala cu GPS-ul deja setat: Union St. Gilloise la Bruxelles și Napoli pe Maradona. Două etape-cheie pe mai multe fronturi”, a notat Gazzetta.
Chivu, nota 7 după AS Roma – Inter 0-1
Forma grozavă traversată de echipa lui Cristi Chivu se reflectă în rezultatele pozitive. Pare că a reușit să „renască” o echipă aflată cu moralul la pământ după sezonul trecut.
Jurnaliștii italieni au apreciat modul în care s-a pregătit românul pentru acest meci și i-au acordat nota 7. Este o notă mare, la fel ca și cele primite după ultimele meciuri în care „nerazzurii” au plecat de la adversare cu toate punctele.