Răzvan Lucescu, mesaj emoționant din partea starului Bafetimbi Gomis: „Nu voi uita niciodată!” FOTO

Razvan Lucescu, mesaj emotionat din partea lui Gomis
Vezi galeria foto - 10 poze

Răzvan Lucescu s-a despărțit în lacrimi de Al Hilal. Românul a fost demis după ce a pierdut cu Damac, 0-1, iar jucătorii s-au împăcat cu greu cu gândul plecării tehnicianului. Bafetimbi Gomis a transmis un mesaj emoționat pentru antrenorul sub comanda căruia a câștigat titlul, Liga Campionilor și Cupa Regelui.

Răzvan Lucescu este istorie pentru Al Hilal. Românul a fost demis după un început de an dezastruos la cârma gigantului din Saudi League. Numele fostului selecționer al României este legat acum de Parma. Cristiano Bergodi spune că nu ar suna rău ca fostul rapidist să îi antrenze pe Valentin Mihăilă și Dennis Man.

La Al Hilal ar putea reveni un alt român celebru în zona Golfului. Presa locală vorbește despre posibila revenire a fostului antrenor al FCSB, Cosmin Olăroiu, care a antrenat Al Hilal la prima sa experiență după despărțirea de echipa lui Gigi Becali. Olăroiu este liber după ce a rupt contractul cu Jingsu FC.

Răzvan Lucescu, mesaj emoționant din partea starului Bafetimbi Gomis: „Nu voi uita niciodată!”

Răzvan Lucescu a avut o relație specială cu jucătorii lui Al Hilal. Unul dintre aceștia, Bafetimbi Gomis, a fost chiar foarte apropiat de tehnicanul de 51 de ani.

„Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai oferit din punct de vedere sportiv și uman. A fost o reală plăcere, îmi voi aminti mereu succesele obținute împreună, pasiunea și viziunea ta asupra fotbalului.

Mulțumesc și staff-ului tău, adevărați profesioniști”, a fost mesajul postat de atacantul care a marcat 60 de goluri în 77 de meciuri pentru Al Hilal.

Fostul atacant al celor de al Galatasaray sau Marseille l-a lăudat în mai multe rânduri pe Răzvan Lucescu, despre care a spus că este cel mai bun antrenor cu care a lucrat în carieră.

”E un antrenor foarte mare! Eu ţin să-i mulţumesc public, în faţa tuturor. Chiar dacă am evoluat la atâtea echipe bune şi am fost pregătit şi de alţi atrenori, el m-a făcut să înţeleg ce trebuie să joc, cum să joc pentru echipă, cum să joc fără minge. Repet ce am spus, acest trofeu e în principal meritul antrenorului nostru. Felicitări lui! A făcut o treabă grozavă, incredibilă. E un antrenor mare de tot”, au fost cuvintele lui Gomis după ce Al Hilal a câștigat Liga Campionilor Asiei.

Publicat: 16 02. 2021, 21:59
Actualizat: 16 02. 2021, 22:00