Răzvan Lucescu, calificare dramatică în „sferturile” Cupei Regelui. Meciul s-a decis la penalty-uri. VIDEO

Răzvan Lucescu și Al Hilal au avut nevoie de 120 de minute și de penalty-uri pentru a se califica în „sferturile” „Cupei Regelui”. Portarul echipei pregătite de antrenorul român a fost eroul partidei.

Al Hilal a trecut greu de Al-Faysaly, formație pregătită în 2018 de Mircea Rednic. Echipa lui Răzvan Lucescu a deschis scorul, dar s-a văzut egalată dintr-un penalty dictat cu ajutorul VAR.

Al Hilal a revenit în avantaj în repriza secundă. Cu un sfert de oră înainte de finalul partidei, adversarii au egalat din nou și la finalul celor 90 de minute regulamentare tabela arăta 2-2.

După prelungiri, Răzvan Lucescu a avut din nou de înfruntat coșmarul loviturilor de departajare, așa cum s-a întâmplat și în finala mică de la Campionatul Mondial al Cluburilor.

Dacă duelul cu Monterrey l-a pierdut după golul decisiv marcat de portarul mexican, acum echipa românului a marcat de șase ori și s-a calificat. Adversarii au izbutit să înscrie doar de cinci ori, după ce portarul Abdullah a reușit să apere o lovitură.

Publicat: 03 01. 2020, 23:28
Actualizat: 03 01. 2020, 23:32