Radu Drăgușin, nominalizat la trofeul Golden Boy! Un star al lui Real Madrid este marele favorit la câștigarea premiului

Radu Dragusin la incalzire in meciul amical de fotbal dintre Romania U21 si Georgia U21, desfasurat pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, marti 7 septembrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Trofeul Golden Boy este acordat anual de publicația italiana Tuttosport celui mai promițător tânăr fotbalist. În trecut, Kylian Mbappe, Erling Haaland sau Matthijs De Ligt au primit această distincție.

Radu Drăgușin se află pe lista celor 100 de tineri fotbaliști nominalizați anul acesta pentru trofeul Golden Boy. Fundașul de 20 de ani al lui Juventus este singurul reprezentant al României, aflându-se în compania unor nume importante din fotbalul mondial.

Suporterii pot vota și ei pe site-ul publicației care oferă acest trofeu, deși, în final, se vor lua în considerare numai voturile jurnaliștilor internaționali. Până în acest moment, Drăgușin a primit 25 de voturi din cele 96.670 exprimate în total. Marele favorit al suporterilor este noua vedetă de la Real Madrid, Eduardo Camavinga. După un prim sezon de mare succes pe Santiago Bernabéu, tânărul mijlocaș a primit nu mai puțin de 42.993 de voturi din cele 96.670, un procentaj de 44.5%.

Radu Drăgușin, nominalizat la trofeul Golden Boy! Un star al lui Real Madrid este marele favorit la câștigarea premiului

În afara lui Camavinga și a lui Drăgușin, pe lista întocmită de italieni se mai regăsesc și alți tineri fotbaliști de top. Karim Adeyemi, Jude Bellingham sau Gavi sunt câțiva dintre cei care se vor lupta la acest trofeu.

Eduardo Camavinga a reușit să între rapid în inimile suporterilor clubului de pe Santiago Bernabéu. Tânărul mijlocaș a fost providențial în campania de Liga Campionilor reușită de Real Madrid, reușind să schimbe cursul jocului în mai multe rânduri, venind de pe banca de rezerve.

Prestațiile sale nu au fost în zadar, mijlocașul trecându-și în cont 3 trofee în primul sezon la Madrid: Liga Campionilor, La Liga și Supercupa Spaniei.

Lista completă a fotbaliștilor nominalizați la trofeul Golden Boy

  • Franța: Janis Antiste (Spezia), Eduardo Camavinga (Real Madrid), Rayan Cherki (Lyon), Mohamed Cho (Angers), Hugo Ekitike (Reims), Maxime Esteve (Montpellier), Malo Gusta (Lyon), Arnaud Kalimuendo (PSG), Isaac Lihadji (Lille), Castello Lukeba (Lyon), Nathanael Mbuku (Reims), Tanguy Nianzou (Bayern Munchen), Georginio Rutter (Hoffenheim), Brandon Soppy (Udinese), Elye Wahi (Montpellier)
  • Italia: Edoardo Bove (Roma), Matteo Cancellieri (Verona), Sebastiano Esposito (Inter), Wilfried Gnonto (FC Zurich), Fabio Miretti (Juventus), Cher Ndour (Benfica), Simone Pafundi (Udinese), Giorgio Scalvini (Atalanta), Destiny Udogie (Verona)
  • Spania: Alejandro Balde (Barcelona), Ansu Fati (Barcelona), Gavi (Barcelona), Raul Moro (Lazio), Nico Gonzalez (Barcelona), Nico Williams (Bilbao), Pedri (Barcelona), Yeremi Pino (Villarreal)
  • Portugalia: Francisco Conceicao (Porto), Diego Moreira (Benfica), Henrique Araujo (Benfica), Joelson Fernandes (FC Basel), Nuno Mendes (PSG), Paulo Bernardo (Benfica), Rodrigo Ribeiro (Sporting), Tiago Tomas (Sporting)
  • Germania: Karim Adeyemi (Dortmund), Ansgar Knauff (Frankfurt), Youssoufa Moukoko (Dortmund), Jamal Musiala (Bayern), Luca Netz (Monchengladbach), Lazar Samardzic (Udinese), Jan Uwe Thielmann (Koln)
  • Belgia: Anouar Ait El Hadj (Anderlecht), Jeremy Doku (Rennes), Eliot Matazo (Monaco), Cisse Sandra (Club Brugge), Maarten Vandevoordt (Genk), Aster Vranckx (Wolfsburg)
  • Olanda: Jayden Braaf (Dortmund), Brian Brobbey (RB Leipzig), Ryan Gravenberch (Bayern Munchen), Ki Jana Hoever (Wolves), Devyne Rensch (Ajax)
  • Anglia: Jude Bellingham (Dortmund), Harvey Elliott (Liverpool), Joseph Gelhardt (Leeds), Noni Madueke (PSV)
  • SUA: Yunus Musah (Valencia), Giovanni Reyna (Dortmund), Joseph Scally (Monchengladbach), Malik Tillman (Bayern Munchen)
  • Brazilia: Yan Couto (Manchester City), Leandro Carvalho (Liverpool), Fabio Silva (Wolves)
  • Croația: Stipe Biuk (Hajduk Split), Josko Gvardiol (RB Liepzig), Luka Sucic (RB Salzburg)
  • Polonia: Jakub Kaminski (Wolfsburg), Kacper Kozlowski (Brighton), Nicola Zalewski (Roma)
  • Argentina: Matias Palacios (FC Basel), Luka Romero (Lazio), Matias Soule (Juventus)
  • Ghana: Felix Afena-Gyan (Roma), Kamaldeen Sulemana (Rennes)
  • Guineea: Moustapha Cisse (Atalanta), Ilaix Moriba (RB Leipzig)
  • Serbia: Nemanja Jovic (Partizan), Filip Stevanovic (Heerenveen)
  • Elveția: Becir Omeragic (FC Zurich), Fabian Rieder (Young Boys)
  • Camerun: Lucien Agoume (Inter)
  • Slovacia: Tomas Suslov (Groningen)
  • Slovenia: Benjamin Sesko (RB Salzburg)
  • Senegal: Pape Sarr (Tottenham)
  • Ecuador: Piero Hincapie (Bayer Leverkusen)
  • Cehia: Adam Hlozek (Bayer Leverkusen)
  • Scoția: Aaron Hickey (Bologna)
  • Danemarca: Mohammed Daramy (Ajax)
  • Austria: Amar Dedic (RB Salzburg)
  • Coasta de Fildeș: Amad Diallo (Manchester United)
  • ROMÂNIA: RADU DRĂGUȘIN (Juventus) 
  • Suedia: Anthony Elanga (Manchester United)
  • Islanda: Isak Johannesson (Copenhaga)
  • Ucraina: Illya Zabarny (Dinamo Kiev)
Publicat: 15 06. 2022, 20:40
Actualizat: 16 06. 2022, 00:42