Radu Drăgușin, în pericol la Tottenham! Ange Postecoglu dă 50 de milioane de euro pentru un fundaș fabulos al Europei

Radu Dragusin, in pericol la Tottenham! Ange Postecoglu da 50 de milioane de euro pentru un fundas fabulos al Europei
Vezi galeria foto - 7 poze

După ce a scăpat de Riccardo Calafiori, cel puțin temporar, Radu Drăgușin s-ar putea vedea pus din nou în pericol la Tottenham Hotpsur, unde antrenorul intenționează să mai aducă un fundaș central.

Potrivit celor mai recente informații apărute în presa internațională, Ange Postecoglu dă 50 de milioane de euro pentru un fundaș fabulos al Europei, care se bate la titlu în actuala stagiune.

Radu Drăgușin, în pericol la Tottenham! Ange Postecoglu dă 50 de milioane de euro pentru un fundaș fabulos al Europei

Radu Drăgușin trage tare pentru a se impune la Tottenham, însă până în acest moment nu a primit nicio ocazie de a juca din postura de titular. Tânărul fundaș român a bifat trei apariții în tricoul echipei londoneze, cu Manchester United (2-2), Brentford (3-2) și Everton (2-2), în Premier League, toate din postura de rezervă.

Fundașii cărora Drăgușin trebuie să le ia fața dacă vrea un loc în „primul 11” sunt olandezul Micky Van den Ven (22 de ani), care este foarte apreciat la nivel internațional, și argentinianul Cristian Romero (25), căpitanul lui Tottenham. În acest context, misiunea românului nu este deloc una ușoară. De asemenea, Tottenham îl mai are și pe Ben Davies, în prezent accidentat, care poate acoperi și el postul de fundaș central.

Partea și mai puțin plăcută este că antrenorul Ange Postecoglou vrea să mai transfere încă un stoper. În această iarnă s-a scris intens despre Riccardo Calafiori (21 de ani), de la Bologna, însă Fabrizio Romano a anunțat că italianul nu va schimba echipa prea curând. De asemenea, pe urmele lui Calafiori sunt și alte cluburi importante din Europa.

Ange Postecoglou nu cedează și, potrivit celor mai recente informații, a ochit un alt apărător central. Este vorba despre brazilianul Gleison Bremer, în vârstă de 26 de ani, care în actuala stagiune este o piesă cheie în angrenajul lui Juventus Torino.

Bremer mai are contract cu Juventus până în 2028, astfel că nu va fi ușor de luat. Totuși, conform jurnaliștilor de la Fichajes, Tottenham vrea să profite de relațiile bune pe care le are cu gruparea din Torino, de unde i-a mai achiziționat recent pe Kulusevski și Bentancur. Mai mult, londonezii sunt gata să pună pe masă, la vară, nu mai puțin de 50 de milioane de euro pentru Bremer.

Va renunța Juventus la jucătorul ei de bază?

Totuși, șansele ca Juventus Torino să renunțe atât de ușor la Gleison Bremer sunt destul de mici, având în vedere că internaționalul brazilian este liderul din defensiva lui Massimiliano Allegri.

Bremer a jucat în 23 de meciuri de Serie A în actuala stagiune, reușind să contribuie, printre altele, cu două goluri. El a fost transferat în iulie 2022, de la rivala Torino, pentru suma de 44 de milioane de euro.

Anterior, stoperul a mai evoluat doar în Brazilia, pentru Desportivo Brasil, Sao Paulo și Atletico Mineiro.

Potrivit Transfermarkt, Bremer Silva are o cotă de piață de 50 de milioane de euro.

Publicat: 07 02. 2024, 12:21