PSG sparge banca pentru un brazilian de 18 ani!

PSG sparge banca pentru un brazilian de 18 ani!
Vezi galeria foto - 5 poze

Scouterii lui PSG au pus ochii pe un fotbalist brazilian în vârstă de doar 18 ani, iar presedintele Nasser Al-Khelaifi este gata să „spargă banca” pentru a materializa transferul.

Jucătorul țintit e Luis Guilherme, un mijlocaș ofensiv polivalent cu o înălțime de 1.75 metri, care în 2023 a ieșit campion în Brazilia cu Palmeiras.

PSG sparge banca pentru Luis Guilherme! Brazilianul în vârstă de 18 ani, prioritatea lui Nasser Al-Khelaifi

PSG, club care în finalul acestui sezon luptă pe toate fronturile, va efectua noi modificări la nivelul lotului în vară, iar Nasser Al-Khelaifi a început deja să preia informații de la scouterii săi cu privire la jucătorii care merită ofertați. Conform presei internaționale, pe lista scurtă a șefului de pe Parc des Princes și-a făcut loc și un fotbalist brazilian care este legitimat la Palemiras.

Este vorba despre Luis Guilherme, mijlocaș care este la bază aripă dreapta, dar care poate evolua pe toate pozițiile din spatele vârfului. Proaspăt campion cu Palmeiras în Brazilia, Guilherme a împlinit vârsta de 18 ani la data de 9 februarie, iar cu actualul său club mai are contract până în iunie 2026.

Conform jurnaliștilor de la publicația Fichajes, Palemeiras a aflat deja de interesul cluburilor europene pentru Luis Guilherme și i-a stabilit un preț fix de vânzare de 55 de milioane de euro. Sursa menționată susține că PSG nu va avea parte de nicio reducere în cadrul negocierilor, chiar dacă Transfermarkt îl evaluează pe fotbalist la doar 17 milioane de euro:

Clubul nu va reduce în niciun caz nici măcar un euro din prețul său, așa că dacă PSG îl vrea pe jucător, va fi nevoită să achite suma menționată”, notează cei de la Fichajes.

Cum se descurcă Guilherme în tricoul lui Palmeiras

Luis Guilherme a fost crescut de Palmeiras, iar în cadrul echipei mari a fost promovat în ianuarie 2023. De atunci și până în prezent, el a adunat 38 de meciuri în toate competițiile, reușind să contribuie doar cu un gol.

Chiar dacă statisticile nu sunt de partea sa, mijlocașul a impresionat prin tehnica pe care a afișat-o în meciurile din prima ligă a Braziliei și așa a reușit să atragă atenția unor cluburi importante.

Pe lângă PSG, în ultima perioadă l-au mai urmărit formații de top precum Liverpool, Arsenal sau Bayern. Despre Liverpool chiar s-a scris că ar fi făcut o ofertă oficială pentru Guilherme, însă Fabrizio Romano a negat zvonurile:

Diamantul lui Palmeiras a marcat primul său gol în Copa Libertadores. Un moment cu adevărat special pentru talentatul fotbalist în vârstă de 18 ani. Clauza de reziliere din contractul său este de 55 de milioane de euro. Liverpool nu a făcut nicio ofertă, în ciuda multiplelor rapoarte apărute, dar continuă să îl monitorizeze, la fel cum o fac și Arsenal sau Bayern”, a scris Fabrizio Romano, pe Twitter, în urmă cu două zile.

Publicat: 27 04. 2024, 11:24