PSG nu mai lasă nimic la voia întâmplării și a decis: plătește 500 de milioane de euro pentru un transfer de vis

Raphael Varane (25 de ani) nu mai este dispus să continue la Real Madrid din vară. Presa din Spania a aflat că francezul i-a anunțat deja pe oficialii clubului că vrea să-și încerce șansa în altă parte. Primul club care și-a manifestat intenția unui transfer este PSG. Parizienii sunt dispuși să meargă până la achitarea clauzei de cumpărare, în valoare de 500 de milioane de euro.

Campionul mondial Varane a invocat motivul că a câștigat toate trofeele alături de madrileni și nu dorește ca perioada slabă prin care trec aceștia să-i afecteze imaginea. PSG și-a manifestat intenția de a-l transfera pe fundaș. Clauza de reziliere se ridică la 500 de milioane de euro, iar spaniolii nu vor să scadă din sumă. Astfel, pentru a-și vedea visul cu ochii, Nasser Al-Khelaifi, patronul PSG-ului, e nevoit să bată recordul celui mai scump transfer din istorie, deținut chiar de echipa sa. În 2017 îl cumpăra pe Neymar de la Barcelona pentru 222 de milioane de euro, dar acum trebuie să achite cu aproape 300 de milioane de euro mai mult.

Varane este jucătorul lui Real Madrid din 2011, când aceștia au plătit zece milioane de euro pentru a-l aduce de la RC Lens.

 

Publicat: 03 04. 2019, 13:37
Actualizat: 03 04. 2019, 18:14