Primit ca un superstar! Andrei Ivan, asaltat de fanii turci pe aeroport, după transferul şoc de la Craiova

FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Andrei Ivan a plecat sub formă de împrumut în Turcia, de la Universitatea Craiova, iar fotbalistul a fost primit ca un superstar de fanii turci.

Atacantul va evolua în a doua parte a acestui sezon la Adanaspor, echipă aflată pe penultimul loc în liga a doua din Turcia.

Fotbalistul care a plecat de la Craiova, primit ca un superstar în Turcia. Andrei Ivan va juca în Liga a 2-a

După ce au aterizat în Turcia, Andrei Ivan și atacantul albanez Sokol Cikalleshi au fost întâmpinați la aeroport de un grup de suporteri ai echipei Adanaspor. Aceștia au cântat și i-au salutat pe cei doi jucători, care se alătură echipei în această iarnă, iar clubul turc a distribuit imaginile pe rețelele sociale.

Andrei Ivan a avut o reacție ușor ipocrită la plecarea în Turcia, precizând că va fi plătit mai bine în Turcia, dar partea fianciară nu este importantă.

„Va fi foarte bine financiar, mai bine decât la Craiova, dar nu asta contează, îmi doream doar să joc”, a precizat atacantul de la formația antrenată de Costel Gâlcă.

Andrei Ivan, după ce a plecat în Turcia: „Eu cred că pentru mine este un pas înainte, pentru că o să am meciuri în picioare.”

Fotbalistul va evolua la echipa din Turcia, sub formă de împrumut, până în vară.

„În primul rând m-am sfătuit cu familia, cu impresarul meu și am luat această decizie împreună cu ei. Sigur va fi mai bine pentru mine, o să joc și este vorba doar despre 6 luni, nu o să fiu foarte mult.

Nu am vorbit deloc cu Mister, dar m-am gândit la ultimele meciuri, în care nu am fost folosit, și m-am gândit să merg la o echipă la care să joc. Nu știu ce s-a întâmplat, în sezonul trecut am fost folosit de Mister. Și sezonul ăsta am fost, dar nu am marcat, probabil de asta.

Eu cred că pentru mine este un pas înainte, pentru că o să am meciuri în picioare. Va fi foarte bine financiar, mai bine decât la Craiova, dar nu asta contează, îmi doream doar să joc.

A fost grea despărțirea, greu să-mi iau la revedere, dar mă voi întoarce în iulie, am contract cu Universitatea. Nu au opțiune de transfer definitiv, este doar împrumut, atât”, a declarat Andrei Ivan, la plecarea din România.

Publicat: 11 01. 2025, 15:40