Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, nemulțumit de anularea sezonului din Ligue 1. „Prea devreme! Nu e ideal!”

Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a vorbit despre decizia prematură de a se opri sezonul 2019 – 2020 din Franța, hotărâre luată de federația din această țară la finalul lunii trecute.

Federația de fotbal din Franța a hotărât ca să oprească sezonul 2019 – 2020 din Ligue 1, în urma unei decizii a guvernului de la Paris, conform AFP. „Din punctul meu de vedere, decizia a fost prematură”, a declarat Aleksander Ceferin, președintele UEFA, într-un interviu acordat site-ului BeIn Sport.

Nemulțumirile lui Aleksander Ceferin după anularea sezonului din Ligue 1

Aleksander Ceferin este de părere că oficialii din Franța s-au grăbit în momentul în care au decis să anuleze sezonul 2019 – 2020 din Lige 1, toate acestea deoarece ”lucrurile se pot îmbunătăți mult și toată lumea poate juca”.

„Opinia mea personală este că aţi anulat sezonul prea devreme…. Nu este ideal, pentru că lucrurile se pot îmbunătăţi mult şi toată lumea poate juca, cu excepţia câtorva campionate. Dar, din nou, este o decizie guvernamentală şi ce pot face cluburile, decât să o respecte„, a mai spus conducătorul forului continental.

Ceferin se teme pentru PSG și Lyon

Președintele UEFA se declară îngrijorat în ceea ce privește forma fizică a jucătorilor de la PSG și Olympique Lyon, toate acestea deoarece ei nu vor mai juca niciun meci până în august și crede că vor întâmpina probleme în Liga Campionilor.

„Avem două cluburi franceze care evoluează în Liga Campionilor (Paris Saint-Germain şi Olympique Lyon – n.red.), iar acum ele nu vor juca până în august. Nu ştiu dacă este un lucru bun pentru echipele respective să nu joace până atunci şi să revină cu meciuri grele şi importante ca acestea”, a estimat Ceferin.

Aleksander Ceferin a comentat și în legătură cu decizia celor de la Olympique Lyon de a contesta decizia de oprire a campionatului. „Am auzit vorbindu-se despre acest subiect, însă las liga franceză şi autorităţile franceze să se ocupe de asta”, a mai spus preşedintele UEFA.

Publicat: 15 05. 2020, 09:41