Premier League se mută în Arabia Saudită! Starul lui Liverpool, aproape să joace alături de Benzema și Kante la Al-Ittihad

Premier League se mută în Arabia Saudită! Starul lui Liverpool, aproape să joace alături de Benzema și Kante la Al-Ittihad
Vezi galeria foto - 4 poze

După cum se știe deja foarte bine, mai mulți jucători importanți s-au mutat în această vară din Premier League în Arabia Saudită, ca urmare a investițiilor masive făcute de cluburile importante din acest campionat, cu scopul obținerii în viitorul apropiat de către această țară a unei eventuale organizări a Campionatului Mondial, performanță reușită deja de către cei din Qatar.

Premier League se mută în Arabia Saudită! Starul lui Liverpool, aproape să joace alături de Benzema și Kante la Al-Ittihad

Cel mai sonor nume care a făcut până acum în această vară pasul dinspre Premier League spre Arabia Saudită este cel al lui N’Golo Kante, mijlocașul defensiv francez în vârstă de 32 de ani care a câștigat Cupa Mondială în 2018 și Liga Campionilor în 2021 cu Chelsea, dar și două titluri în Premier League, printre altele, în 2016 cu Leicester City și în 2017 cu gruparea londoneză.

El a semnat în această vară, din postura de liber de contract, cu Al-Ittihad, campioana en-titre din Arabia Saudită, acolo unde va avea ocazia de a evolua din nou alături de conaționalul Karim Benzema, deținătorul la zi al trofeului „Balonul de Aur”.

De asemenea, la rivala Al-Hilal au ajuns în această vară alte două nume importante pentru ce a însemnat Premier League în ultimii ani. Este vorba despre Kalidou Koulibaly, fost la Chelsea, și despre Ruben Neves, fost la Wolverhampton Wanderers.

Fabinho, așteptat de Nuno Espirito Santo la campioana Arabiei Saudite

În plus, Steven Gerrard a preluat recent banca tehnică a celor de la Al-Ettifaq, echipă care în prezent insistă pentru aducerea lui Jordan Henderson, fotbalist determinant pentru Liverpool în ultimii ani. Mai mult, Edouard Mendy, fostul portar de la Chelsea, a semnat recent cu Al-Ahli, echipă care îl dorește în această perioadă și pe Riyad Mahrez, de la Manchester City.

Până ca aceste două mutări să se oficializeze, negocierile fiind în plină desfășurare, sunt șanse foarte mari ca un alt jucător fundamental pentru „cormorani” să semneze cu o echipă din Arabia Saudită.

Jurnalistul italian Fabrizio Romano informează că în prezent Liverpool și Al-Ittihad încearcă să pună la punct ultimele detalii referitoare la trecerea lui Fabinho, mijlocașul defensiv brazilian în vârstă de 29 de ani, la echipa antrenată de portughezul Nuno Espirito Santo, și el cu un trecut destul de bogat în Premier League, acolo unde le-a pregătit recent pe Wolverhampton Wandereres și Tottenham.

Se pare că suma pentru care ar urma să se facă acest transfer s-ar învârti undeva în jurul valorii de 40 de milioane de lire sterline / circa 45 de milioane de dolari.

Liverpool și Al-Ittihad discută detaliile cheie referitoare la transferul lui Fabinho, inclusiv prima de instalare, condițiile de efectuare a plăților și altele, după ce propunerea oficială a fost făcută.

 

Fabinho a acceptat condițile după ce a discutat cu Nuno (n.r. Espirito Santo), dar cluburile trebuie să pună la punct detaliile înainte ca unda verde să fie dată. Discuțiile se poartă în continuare, chiar și azi (n.r. duminică, 16 iulie)”, a informat Fabrizio Romano prin intermediul Twitter.

 

 

Publicat: 16 07. 2023, 19:10