Brazilienii, îndurerați de dispariția lui Pele! Au venit de la peste 2.000 de kilometri să îi aducă un ultim omagiu legendarului fotbalist | VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 9 poze

Brazilienii au mers într-un număr extrem de mare la stadionul lui Santos pentru a-și lua rămas bun de la Pele, iar ProSport a intrat în dialog cu câțiva suporteri.

Brazilienii, îndurerați de dispariția lui Pele! Au venit de la peste 2.000 de kilometri să îi aducă un ultim omagiu legendarului fotbalist

Este bine cunoscut faptul că Pele a fost și rămâne cel mai îndrăgit personaj în Brazilia și unul dintre cei mai mari fotbaliști ai lumii.

  • Apusul Regelui Pele, evenimentul începutului de an 2023, este transmis LIVE de ProSport, din Brazilia. Echipa formată din Carmen Mandiş (reporter) şi Ştefan Petre (operator) se află deja în oraşul din care o planetă întreagă îşi ia adio de la Pele, cel care a fost probabil cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. Ceremonia funerară şi cum se pregăteşte Brazilia să trăiască fără cel mai important idol al ei din ultimii 100 de ani puteți afla din corespondențele trimişilor ProSport la fața locului. Publicația noastră, singura din România prezentă la eveniment, mulțumeşte Explorado.ro şi NETBET pentru sprijinul acordat.

La priveghiul de 24 de ore organizat pe Stadionul Vila Belmiro din Santos, și-au făcut apariția brazilieni din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor.

Aceștia au stat la cozi uriașe pe străzile din Santos pentru a intra pe stadion să îi aducă un ultim omagiu lui Pele.

„Pentru noi, brazilienii, e o zi foarte tristă, despărțirea de cel mai mare brazilian pe care l-am avut. Este o zi de doliu și de mare tristețe”, a spus brazilianul, în exclusivitate pentru ProSport.

Întrebați de unde au venit special pentru acest eveniment, primul a surprins: „Eu sunt din Aracaju, adică de la 2.300 de kilometri distanță de aici”, completat de celălalt fan brazilian: „Iar eu sunt din Sao Paulo, de aici, mai aproape”.

„Am venit special pentru a ne lua la revedere și ne vom întoarce. Pele este cel mai mare brazilian din toate timpurile, pentru că el a pus Brazilia pe hartă. Înainte de Pele, tot ceea ce știa lumea despre Brazilia era legat de sălbăticie. El este cel mai mare ambasador al Braziliei în străinătate și al culturii noastre.

Nu am avut șansa de a-l vedea jucând, pentru că eram foarte mici, dar imensitatea personalității lui s-a împrăștiat de-a lungul timpului. Tatăl meu a fost cel care mi-a transmis pasiunea fotbalului tocmai prin admirația pe care o avea pentru «rege»”, au explicat suporterii care au intrat în dialog cu ProSport.

Peste 100.000 de persoane au mers să își ia rămas bun de la Pele

Potrivit informațiilor furnizate de către reporterul ProSport din Brazilia, nu mai puțin de o sută de mii de oameni au trecut pe la coadă începând de luni, de la ora locală 10:00, până marți la ora 7:00. Cei care vor să își ia rămas bun de la Pele o mai pot face până marți, ora locală 10:00, adică 15:00 ora României.

După acest priveghi de 24 de ore, cortegiul funerar se va pune în mișcare și sicriul va fi depus la Necropola Memorială Eucumênica, cimitirul vertical cu 14 etaje.

La înmormântare, vor participa doar membrii familiei regretatului Pele.

Publicat: 03 01. 2023, 13:20
Actualizat: 03 01. 2023, 13:25