Dezvăluirile unui jucător român despre meciurile trucate: „Am dat gol din greșeală și ne-am bătut cu ăia la vestiare”. Paul Codrea, anunț uluitor!

paul codrea meciuri trucate

Paul Codrea, 39 de ani, a dezvăluit ce a trăit în Italia, acolo unde a evoluat în Serie A și B. Au existat meciuri trucate în care mijlocaș a jucat!

Codrea, ex – internațional, a jucat la Genoa, Palermo, Perugia, Torino, Bari sau Siena.

„În primul sau al doilea an, la Genoa parcă… Existau înțelegeri între jucători, pe final de sezon. Dacă mie îmi trebuia un egal și îți era bun și ție, atunci clar nu forțai. Dar te înțelegeai din semne, fără bani sau aranjamente. Era un «gentlemen’s agreement» în timpul meciului. Nu vorbeai înainte.

Țin minte că am avut un meci din ăsta și noi am marcat un gol cu Palermo și a ieșit scandal mare. A ieșit cu bătaie la final. Trebuia să se termine 0-0 și am câștigat cu 1-0 parcă. A dat unul gol pe final din greșeală și Palermo nu a mai egalat. Ne-am bătut cu ăia pe la vestiar. Dar altceva nu, a spus Paul Codrea, conform GSP.

Posibil ca Paul Codrea să se refere la partida Genoa – Palermo, 1-0, din etapa a 33-a din Serie B, duel disputat în sezonul 2001 – 2002. Echipa gazdă, unde jucau români precum Vali Năstase, Paul Codrea și Adrian Mihalcea, a câștigat cu 1-0, gol Marco Carparelli, minutul 90.

Conflict Paul Codrea – Antonio Conte: „Nici nu se uita la mine”

Paul Codrea a anunțat cum l-a dat afară Antonio Conte, actualul antrenor al lui Inter, pe vremea când cei doi colaborau la Siena. Eu, ca tâmpitul, am făcut o greșeală și am plecat. Chiar mă durea spatele, mi se blocase. Dar nu trebuia să ies. Am fost la doctor, iar a doua zi mă simțeam mai bine. Eram pe margine și voiam să intru la antrenament. Vine doctorul și zice: Mai bine te duci să vorbești cu antrenorul și rezolvă cu el. Am fost la Conte și zice…”.

 

 

Publicat: 01 11. 2020, 13:34