Patru super echipe luptă să câștige Cupa Angliei! Manchester United – Chelsea este derby-ul din semifinale | VIDEO

Liverpool a câștigat deja Premier League, iar acum englezii abia așteaptă meciurile din FA Cup, acolo unde patru super echipe se vor lupta pentru cucerirea unui trofeu de mare tradiție.

După ce Manchester United a eliminat-o în prelungiri pe Norwich (scor 2-1), Arsenal s-a chinuit și ea teribil cu Sheffield United, reușind să se impună cu 2-1, după un gol decisiv marcat de Ceballos, în prelungiri.

Manchester United – Chelsea, derby-ul din semifinalele Cupei Angliei

În penultimul act, Manchester United o va întâlni pe Chelsea, care a trecut cu 1-0 de Leicester, după golul marcat de Barkley, în minutul 63.

Manchester United și Chelsea se vor întâlni doar pentru a doua oară în semifinalele FA Cup. În sezonul 1995-1996, United a trecut cu 2-1 de Chelsea, iar apoi a luat trofeul.

Aflată doar pe locul 9 în Premier League, Arsenal va da în semifinale peste Manchester City, marea favorită la cucerirea trofeului. Fosta campioană a Angliei și-a revenit după eșecul cu Chelsea (1-2) și n-a avut probleme cu Newcastle. Echipa antrenată de Pep Guardiola s-a impus cu 2-0, după reușitele semnate de belgianul De Bruyne și Sterling.

Belgianul face un sezon de excepție, după ce a fost implicat până acum în 30 de goluri în toate competițiile (12 goluri și 18 assist-uri). Mai mult, De Bruyne a ajuns cu Newcastle la 100 de reușite în carieră pentru Manchester City, Wolfsburg, Genk și Weder Bremen.

Semifinalele Cupei Angliei se vor disputa pe 18 sau 19 iulie.

Arsenal are 13 trofee. Cum arată topul în Cupa Angliei

Arsenal are cele mai multe trofee din istoria competiției (13), urmată de Manchester United (12) și de Chelsea (8). Interesant este că toate aceste echipe au rămas în FA Cup, plus Manchester City, care a câștigat Cupa Angliei de 6 ori.

„The Final Four”, a fost remarca contului oficial de Twitter al FA Cup, englezii așteptând spectacol total în cele două meciuri care se vor disputa pe Wembley, după ce Liverpool a luat deja titlul în Premier League.

Publicat: 29 06. 2020, 00:23
Actualizat: 29 06. 2020, 00:46