PAOK Salonic și-a găsit antrenor! Grecii plătesc două milioane de euro pentru înlocuitorul lui Răzvan Lucescu

Abel Ferreira (40 de ani) este alegerea lui PAOK Salonic, după plecarea lui Răzvan Lucescu. L”Equipe notează că patronul Ivan Savvidis l-a și convins pe portughez, aflat în acest moment sub contract cu gruparea Sporting Braga. Campioana Greciei trebuie să achite o clauză de reziliere în valoare de două milioane de euro, aceeași sumă pe care Al-Hilal a plătit-o pentru a-l putea lua pe Răzvan Lucescu.

Românul a realizat eventul în Grecia, dar a preferat să plece acum, existând disensiuni în privința transferurilor. A rămas fără unii dintre cei mai buni jucători, după ce mijlocașii Shakov și Canas au fost vânduți fără a fi consultat. Tehnicianul a preferat ca în aceste condiții să dea curs ofertei saudiților de la Al-Hilal, care l-au dorit și-n trecut. Cum PAOK va evolua în preliminariile Ligii Campionilor și vor cel puțin calificarea în grupele Europa League, s-a decis că cel mai potrivit om care poate să îndeplinească obiectivul este Ferreira, în ciuda sumei de bani care trebuie plătită celor de la Braga.

Abel Ferreira este antrenorul formației din Portugalia din 2017, când a fost promovat de la echipa a doua. În cei doi ani a condus echipa în 102 partide și are o medie de puncte de 1.96/ meci. În sezonul recent încheiat, Braga a terminat pe locul 4. În trecut, a mai antrenat la Sporting, echipa U21 și echipa a doua.

 

Publicat: 30 06. 2019, 20:19
Actualizat: 30 06. 2019, 20:20