Panică în Ucraina! Mircea Lucescu și elevii săi au fost scoși de pe teren din cauza unei alarme de raid aerian

Meciul dintre Dinamo Kiev și Rukh Lviv, contând pentru etapa cu numărul 6 din Liga Ucrainei, nu s-a putut termina pe teren.

La scorul 2-0 pentru echipa lui „Il Luce”, meciul s-a întrerupt din cauza unei alerte de raid aerian.

Imediat, cele două echipe au fost trimise la cabine, iar partida nu s-a mai reluat.

Panică în Ucraina! Mircea Lucescu și elevii săi au fost scoși de pe teren din cauza unei alarme de raid aerian

În minutul 80, Dinamo Kiev conducea cu scorul de 2-0, datorită dublei marcate de către Vitaly Butalskyy, în minutul 43, respectiv 61.

Atunci, arbitrul partidei, Igor Paschal a fost anunțat că în orașul Lviv sună alarme de raid aerian. În acel moment, acesta a decis să trimită ambele echipe la cabine și să se stingă toate luminile de pe stadion.

După mai mult timp, centralul a decis ca meciul să se reia, iar Dinamo Kiev și Ruck Lviv s-au întors pe teren. Meciul s-a reluat din minutul 80, iar echipa tehnicianului român a reușit să mai marcheze o dată prin  Oleksandr Tymchyk, iar partida s-a încheiat 3-0.

Dinamo Kiev nu o duce foarte bine în campionat. Echipa lui Mircea Lucescu are doar 9 puncte obținute în cinci etape, iar postul lui Mircea Lucescu este pus în pericol.

„Atmosfera creată în jurul echipei din Kiev este una foarte proastă. Câțiva jucători ard etapele, întrucât își doresc să se transfere în străinătate, însă cei din conducerea lui Dinamo nu îi lasă să plece. Relația dintre jucători și antrenor este departe de a fi una de prietenie. Nu cred că Mircea Lucescu va putea rezolva această situație în viitorul apropiat. Având în vedere istoricul său, cred că vom auzi în curând de demiterea acestuia de la cârma echipei

Problema principală a clubului este cea dintre antrenor și jucători. Aparent, Lucescu și-a îndoit craca de sub picioare, lucru ce ar fi provocat o ruptură în relația sa cu jucătorii. Fotbaliștii nu îi mai cântă ode antrenorului, așa cum o făceau anul trecut. Mă tem ca s-a format un grup la Dinamo Kiev, care crede că lucrurile se întâmplă cum vor ei, nu cum vrea antrenorul”, a declarat Ivan Getsko, fost internațional ucrainean, potrivit ua.football.com.

Publicat: 09 10. 2022, 19:46
Actualizat: 09 10. 2022, 20:39