Olivier Giroud este pe cale să ajungă în Italia! Cu cine ar putea semna atacantul lui Chelsea

Olivier Giroud (33 de ani) ar putea să se lupte cu Ronaldo pentru titlul din Serie A. Jucătorul francez este curtat intens de Inter Milano.

Olivier Giroud, tot mai aproape de Inter Milano

Jurnaliștii de la L’Equipe anunță că atacantul lui Chelsea este foarte aproape să ajungă la Inter Milano, în Serie A. Mai rămâne doar ca cele două cluburi să se înțeleagă la suma de transfer.

Sursa citată susține că londonezii cer între opt și zece milioane pentru a-l lăsa pe Giroud să plece în Italia, însă oficialii milanezi nu doresc să ofere mai mult de 5 milioane de euro pentru campionul mondial. Contractul lui Giroud cu proaspăta câștigătoare a trofeului Europa League expiră la finalul acestui sezon. Vârful francez își dorește mai multe minute de joc pentru a fi convocat la echipa națională, alături de care vrea să participe la Campionatul European.

9 milioane de euro este cota lui Olivier Giroud, conform transfermarkt.com

Atacantul francez, în vârstă de 33 de ani, a fost transferat de Chelsea, la începutul lui 2018, de la Arsenal, pentru suma de 17 milioane de euro. În acest sezon, Giroud a înscris un singur gol în șapte partide bifate pentru londonezi. De-alungul carierei, acesta a mai evoluat pentru Grenoble, FC Istres, Tours respectiv Montpellier.

Publicat: 10 01. 2020, 19:38
Actualizat: 10 01. 2020, 19:38